Şahtior Doneţk a câştigat sâmbătă al cincilea titlu în Ucrainacu Mircea Lucescu antrenor. "Minerii" au învins-o pe rivala localăMetalurg cu 2-0, conservându-şi avantajul de opt puncte faţă deDinamo Kiev. Lucescu amână însă petrecerea pentru finalulsezonului.
Chiar dacă Şahtior Doneţk a câştigat un nou titlu în Ucraina,Mircea Lucescu refuză să sărbătorească momentan, fiind preocupat derestul meciurilor rămase din acest sezon. "Petrecerea o vomface după ultimul joc, cel cu Dnepr. Sper că atunci se va umplestadionul, nu ca azi. Într-o mare măsură, fanii au considerat cătitlul este deja acontat şi au transmis asta jucătorilor. Fanii auconsiderat că suntem deja învingători şi nu au mai venit lastadion", a declarat tehnicianul după meciul de sâmbătă.Răzvan Raţ a fost rezervă tot meciul, dar l-a aprobat pe "Il Luce"."Nu sărbătorim încă fiindcă miercuri avem un meci foarteimportant în semifinalele Cupei şi trebuie să rămânem concentraţi.Mi-ar plăcea să rămân la Şahtior şi în sezonul viitor, chiar dacănu prea îmi convine că nu joc meci de meci", a spus Raţpentru ProSport.
Cincititluri în şapte ani
"Minerii" au cucerit în toată istoria şase campionate, dintre carecinci sub comanda lui Mircea Lucescu şi cu Răzvan Raţ pe teren.Tehnicianul român a preluat echipa în 2004, în timp ce fundaşulstânga joacă la Doneţk din 2003, atunci când a fost transferat dela Rapid Bucureşti. Performanţa celor doi din acest sezon nu l-alăsat rece pe patronul Ahmetov, care se pare că a răsplătit fiecarefotbalist din lot cu suma de 100.000 de euro. Chiar şi aşa,patronul ucrainean a dat o declaraţie care trădează mai degrabădezamăgirea: "Sper ca acest an să fi fost cel mai slabal meu capatron la Doneţk. Vreau răzbunare cu Dinamo Kiev, pe care sper să-iprindem în finala cupei Ucrainei.
11 trofee acucerit Mircea Lucescu până acum cu Şahtior. Pe lângă cele