Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani pentru Traian Băsescu, via Manţog

Publicat in Jurnalul, joi 19 noiembrie 2009 ·

Societăţile din domeniul privat care lucrează exclusiv pentru Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi cele trei complexuri energetice din Oltenia, Rovinari, Turceni şi Craiova, instituţii din subordinea Ministerului Economiei, aruncă bani grei în puşculiţa Partidului Democrat-Liberal pentru campania preşedintelui-candidat Traian Băsescu. Un exemplu îl prezintă chiar Jurnalul Naţional în facsimil, - Uzina Mecanică de Reparaţii Rovinari donează Partidului Democrat-Liberal suma de 100.000 de lei.

Documentul arată cum campania electorală a şefului statului, Traian Băsescu, este sponsorizată, prin intermediul Partidului Democrat-Liberal care-l susţine, de firme care lucrează exclusiv cu societăţile statului. Dar cum UMR Rovinari aparţine omului de afaceri Constantin Popeci, un apropiat al lui Radu Berceanu şi al Partidului Democrat-Liberal, banii din contul societăţii "sar" mult mai uşor.

Chiar dacă cei 500 de angajaţi ai firmei primesc maximum salariu de 900 de lei pe lună, iar din când în când şi bonuri de masă, Constantin Popeci este cu mult mai darnic faţă de şeful statului. Un contract de donaţie ajuns în posesia Jurnalului Naţional arată cum, la 16 noiembrie 2009, UMR Rovinari donează organizaţiei judeţene a Partidului Democrat-Liberal din Gorj suma de 100.000 de lei.

Astfel, şeful de campanie din Gorj al lui Traian Băsescu, nimeni altul decât Ionel Manţog, va face faţă cu brio cheltuielilor din scrutinul prezidenţial, urmând ca apoi răsplata să vină din banii statului.

Vă şi explicăm cum!

UMR, FIRMA DE "CASĂ" A PD-L

Uzina Mecanică de Reparaţii din Rovinari a fost proiectată în vremea comunistă pentru a deservi mineritului din Oltenia. După Revoluţia din 1989, ea a fost privatizată, ajungând atunci pe mâna lui Alexandru Crişan, un om de afaceri din Braşov, prieten al fostului baron de Gorj, Nicolae Mi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 7 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 9 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 8 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 11 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 10 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 8 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 13 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 12 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°