Mircea Mihăieş: „Acum câteva săptămâni, Mircea Geoană părea terminat ca preşedinte de partid.” Sursa: EVZ
Mi-am permis atunci să scriu un articol în care susţineam că şansele lui nu sunt chiar atât de mici cât ni le prezintă comentatorii improvizaţi de la televiziuni şi cât le-ar vrea activul blogger Adrian Năstase. Nu mă hazardez să fac previziuni, dar ştiu că nici după acest congres nu se va întâmpla nimic semnificativ în PSD. Nu va exista nicio scindare, nu va dispărea nimeni din viaţa publică.
Totul va sfârşi într-un „pupat piaţa Endependenţi”, sub rânjetul împăciuitorist al lui Iliescu. Se vor împărţi posturi şi funcţii, se va găsi ceva de ronţăit pentru fiecare pretendent. Şi e inevitabil să fie aşa. PSD nu e un partid de doctrină, ci unul de interese. Nu e o structură organizată în vederea servirii interesului public, ci a jafului şi extragerii măduvei din osul bugetului public.
Ca în filmele din categoria „Cartouche” ori „Angélique”, harţa între membrii bandei se tranşează prin pumni aplicaţi în învălmăşeală - fără a se ajunge prea des la vărsare de sânge. Iar apoi, după ce boss-ul îşi impune punctul de vedere, lucrurile se liniştesc ca prin miracol. Cam aşa vor arăta şi alegerile de la PSD: tiribombe şi discursuri incendiare la microfoane, gesticulări nervoase în sală, agitaţie isterică între grupurile de susţinători, acuzaţii defăimătoare - totul până în momentul votului.
După anunţarea câştigătorului, apele se retrag, molozul dispare de pe scenă, iar Roş-Împărat cere unitate, împărţind, rapid, în dispreţul „regulamentelor şi documentelor de partid”, funcţii şi onoruri, dând binecuvântări şi vindecând de gâlci. Mormăielile vor fi înghiţite de aplauze, tusea iritată a învinşilor se va topi într-un zâmbet blajin, iar ţara va răsufla uşurată c-a mai triumfat o dată într-un război care nu e al ei.
