Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu ce adaos ajung să lucreze firmele cu primăria

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 3 iulie 2013 ·

60 de milioane de lei a economisit municipalitatea la licitaţiile pentru 10 proiecte cu finanţare europeană pe care instituţia le-a contractat. O parte din societăţile contractante au venit cu preţuri de dumping, însă primăria susţine că acestea şi-au asumat să lucreze pe profit minim, sub 2%.

Două noi contracte de execuţie pe proiecte europene au fost semnate în 28 iunie de primărie, pentru modernizarea sistemului de transport public din Cluj-Napoca - implementarea sistemului de ticketing şi execuţia unor locuinţe sociale pe strada Iuliu Coroianu. Primarul Emil Boc a anunţat ieri că pe proiectele europene, în urma licitaţiilor de execuţie, administraţia a avut estimări de 270 de milioane de lei, fără taxa pe valoare adăugată şi a adjudecat lucrările pentru valoarea de 209 milioane de lei, fără TVA.

Imobilul de pe strada Iuliu Coroianu va fi reabilitat şi tranformat în locuinţe de societatea Ceconi din Bixad, (Satu Mare). Contractul, estimat la 7,6 milioane de lei, a fost semnat în 28 iunie cu Ceconi la un preţ de peste 3,9 milioane de lei, fără TVA. Este vorba despre un proiect cu finanţare europeană.

Un alt contract care a intrat în linie dreaptă este cel pentru modernizarea sistemului de transport public din oraş, tot cu finanţare din bani europeni. Acesta a fost estimat la peste 30,1 milioane de lei şi a fost adjudecat către asocierea Ramb-CS Vision pentru 21 de milioane de lei. Primăria a semnat tot în 28 iunie contractul cu cele două societăţi braşovene.

Primarul Emil Boc a anunţat, ieri, că pe proiectele europene pe care administraţia locală le-a licitat până în prezent, contractele au fost estimate la 270 de milioane de lei, iar după achiziţiile publice, acestea s-au semnat cu societăţile câştigătoare la valoarea de 209 milioane de lei.

Potrivit Direcţiei de comunicare, relaţii comunitare şi turism a primăriei, suma vehiculată d

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 2 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 2 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 4 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 2 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°