Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că Ioan Pamparău trebuie să revină pe funcţia de pe care a fost înlăturat şi Casa Naţională de Pensii trebuie să-i plătească salariile pe ultimele 30 de luni care au trecut de la demiterea sa
Ioan Pamparău (foto) şi-a recâştigat postul de director adjunct al Casei Judeţene de Pensii Braşov, în instanţă. Pamparău a fost demis din funcţie în urmă cu aproape 3 ani. Însă el s-a adresat justiţiei, considerând că a fost o nedreptate şi a câştigat procesul cu Casa Naţională de Pensii, după ce a fost demis în mod nejustificat de conducerea acesteia. „În 19 aprilie a fost dată decizia de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care încheie un şir întreg de procese. Înalta Curte s-a pronunţat pozitiv. Decizia Înaltei Curţi este una definitivă şi irevocabilă”, a explicat, ieri, Ioan Pamparău.
Concret, instanţa supremă a dispus reintegrarea lui Ioan Pamparău pe funcţia pe care a avut-o până în 1 octombrie 2010, iar Casa Naţională de Pensii trebuie să-i plătească braşoveanului şi drepturile salariale începând de la acea dată (1.10.2010), până când va fi reintegrat în funcţie.
„Nu ştiu câţi bani trebuie să primesc. Decizia spune că va trebui să mi se plătească salariile începând cu data de 1 octombrie 2010 şi până în momentul în care voi fi repus pe funcţie”, a precizat Ioan Pamparău. El a mai spus că se va prezenta la serviciu atunci când Casa Naţională de Pensii va emite ordinul de numire.
„În 30 de zile ar trebui emis acest ordin. În termen de 30 de zile cred se va emite acest ordin. În caz contrar, voi apela la alte forme, de exemplu executarea silită”, a precizat, ieri, Ioan Pamparău.
În prezent, postul de director adjunct al Casei Judeţene de Pensii Braşov este deţinut de Camelia Bugnar, fostă directoare a instituţiei. Ea a devenit director adjunct, pe postul pe care ar trebui să-l ocupe I