Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apple lucrează la ÎNLOCUITORUL smartphone-ului. Ar putea fi GADGETUL VIITORULUI?

Publicat in Romania Libera, joi 27 decembrie 2012 ·

Apple lucrează la un nou produs care ar putea să înlocuiască smartphone-urile, un ceas bluetooth cu ecran de 1,5 inci (3,8 centimetri), potrivit unor surse din rândul furnizorilor asiatici ai Apple, potrivit Mediafax.

Intel şi Apple lucrează la un ceas iOS cu Bluetooth şi ecran de 1,5 inci, au declarat două surse pentru portalul chinez Tech163.com, preluat de Business Insider.

"Zvonurile misterioase care apar din Asia trebuie primite cu precauţie. (...) Conceptul de computer portabil este însă popular în rândul celor pasionaţi de tehnologie", scrie Business Insider. Aceasta este o linie de produse pe care Apple ar putea eventual intra, afirmă Gene Munster, analist la firma de cercetare Piper Jaffray.

Consumatorii sunt deja interesaţi de un ceas iOS. Potrivit portalului NextWeb, 70.000 de persoane au contribuit pe platforma pe Kickstarter.com la o finanţare de 10 milioane de dolari pentru dezvoltarea unui ceas, numit Pebble, care să se conecteze la iPhone.

Un alt argument în favoarea unui astfel de proiect ar fi că Apple cheltuieşte miliarde de dolari pe proiecte despre care nimeni nu ştie nimic în afara companiei, potrivit Business Insider.

Mai multe informaţii ridică, însă, semne de întrebare referitor la ceasul Apple.

Potrivit surselor, Intel ar fi propus conceptul celor de la Apple, care ar fi acum interesaţi să fabrice un astfel de dispozitiv. În mod obişnuit, Apple îşi proiectează produsele, după care caută furnizori.

De asemenea, actualele produse iOS ale Apple, inclusiv iPad şi iPhone, folosesc cipuri ARM şi nu Intel.

Faptul că Apple lucrează la un asemenea proiect nu ar trebui să surprindă. Apple a devenit în ultimii ani cea mai valoroasă companie din lume pentru că a fost dispusă să-şi canibalizeze propriile produse, afirmă Munster. iPhone a preluat afacerile iPod, iar iPad înlocuieşte computerele Mac şi l

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 6 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 7 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 6 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 13 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 5 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Începe sesiunea de evaluări naţionale pentru peste 500.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 8 ore
Începând cu 13 mai, peste jumătate de milion de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări naţionale. Probele vor acoperi următoarele discipline: limba română, matematică, ştiinţe ale naturii şi limba maternă

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 8 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum o ora
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 8 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

7°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

6°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°