Nimic estival, în afară de perioada apariţiei, de-a lungul unor volume de poezie ca Şcoala specială sau Blank. Nimic estival, prin urmare, în atitudinea inaugurală a unor tineri scriitori ca Viviana Muşa sau Vlad Moldovan. Am în minte, spunând aceasta, nu atât anotimpul canicular pe care, cu ochii la calendare, îl traversăm cu toţii, cât mai ales metafora unei mult prea timpurii ruperi de rânduri în plutonul ultimei generaţii de autori. Fiindcă, dacă recitim astăzi, cu intenţia de a opera o cuvenită selecţie, volumele de versuri ale celor ce trec - în unele formulări publicistice - drept milenarişti, constatăm că nucleul dur al decadei acoperă, aproape uniform, anii 2000-2004. Sunt anii în care au intrat în scenă, zgomotos, Marius Ianuş, Dan Sociu, Claudiu Komartin, Teodor Dună, Dan Coman, Ruxandra Novac, Domnica Drumea, Elena Vlădăreanu, Răzvan }upa, Ştefan Manasia, Adrian Urmanov. Şi - de bună seamă - alţii, nu de aceeaşi mână, dar din acelaşi val foarte permisiv.

Ce a urmat ţine, aşa cum anticipam cu un anume regret, de o adevărată vacanţă - de vară - în care bursa debuturilor pare să-şi desfăşoare, inofensiv, rotativa. Au apărut, între timp, cărţi de poezie originale. Sau măcar interesante. Nu, însă, şi autori cu adevărat demni de ele. Lista restrânsă a generaţiei a cam rămas aceeaşi, chiar dacă premiile acordate anual par, într-o inerţială bunăvoinţă, s-o primenească neobosit. Ar fi inutil şi cinic să reproduc, acum, câteva nume de poeţi de ale căror energii stenice nu sunt nici pe departe convins. Mai indicat mi se pare să notez, democratic, că o atare criză afectează în mod egal editurile interesate de numele noi ale literaturii locale. Nici Vinea, nici Cartea Românească, nici Paralela 45 nu sunt, din acest punct de vedere, scutite de eşecuri. După cum nici criticii literari ai momentului nu au altceva de făcut decât să constate, global, curba des