Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Specialiştii ruşi au început ancheta în cazul prăbuşirii avionului Tupolev, în Moscova

Publicat in Antena 3, duminică 30 decembrie 2012 ·

Specialişti din cadrul medicinei legale au început duminică identificarea celor patru membri ai echipajului morţi sâmbătă, în urma prăbuşirii la aterizare a unui avion de tip Tupolev-204, la marginea unei autostrăzi care trece pe lângă aeroportul Moscova-Vnukovo, relatează AFP.

Echipele de intervenţie au găsit sâmbătă seara cutia neagră a avionului companiei Red Wings, care aparţine magnatului Aleksandr Lebedev.

"Avionul a aterizat în zona de aterizare, dar, dintr-un motiv nedeterminat, nu a putut să se oprească pe pistă", a declarat pentru un post de televiziune Aleksandr Neradko, directorul Agenţiei Federale ruse pentru Transport Aerian.

Numărul limitat de victime se explică doar prin faptul că avionul, cu o capacitate de 210 locuri, era gol, la bord aflându-se doar opt membri ai echipajului care se întorceau în ţară după un zbor în Cehia.

Într-o înregistrare video realizată cu ajutorul unui telefon mobil, postată pe Internet, se pot vedea bucăţi mari din aeronavă intrând pe autostradă şi lovind maşini care se deplasează cu viteză, obligând şoferii să oprească.

Avionul s-a rupt în trei şi a antrenat închiderea temporară a autostrăzii Kiev şi Aeroportului Vnukovo - al treilea cel mai important aeroport de la Moscova, unde se află şi terminalul utilizat de Kremlin.

O sursă din domeniul securităţii a declarat că anchetatorii au îndepărtat ipotezele unor condiţii meteorologice dificile şi unei erori de pilotare, probleme tehnice ale avionului de tip Tu-204 fiind considerate cauza cea mai probabilă.

Proprietarul Red Wings, Aleksandr Lebedev, un critic dur la adresa Kremlinului şi proprietar al ziarelor britanice Evening Standard şi The Independent, a declarat că avionul a fost supus de curând unui control minuţios.

Specialişti din cadrul medicinei legale au început duminică id

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul de interne iranian: Un elicopter dintr-un grup care îl transporta pe preşedintele Raisi al Iranului a efectuat o aterizare forţată

News.ro acum 15 minute
Unul dintre elicopterele dintr-un grup care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a aterizat forţat şi echipele de salvare sunt în drum spre locul incidentului, a declarat duminică ministrul de Interne al Iranului, Ahmed Vahidi, relate

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum o ora
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 34 minute
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum o ora
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 3 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 24 minute
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Hillary Clinton la Sofia: Egalitatea femeilor rămâne problema nerezolvată a secolului 21

News.ro acum 2 ore
Drepturile femeilor rămân problema nerezolvată a secolului 21, cu o nevoie presantă de a sprijini femeile tinere în obţinerea de educaţie şi abilităţi pentru a-şi realiza potenţialul. Acest sentiment a fost exprimat de Hillary Clinton în cadrul unei

Suceava: Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule, ridicate de poliţişti după ce au fost făcute 25 de percheziţii - FOTO

News.ro acum 4 ore
Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat că a fost organizată o acţiune

Răducanu se retrage din calificările turneului de la Roland Garros

Mediafax acum 36 minute
Turneul calificărilor preliminare este programat să înceapă luni, 20 mai. Pentru că în prezent se află în afara Top 200 mondial, Răducanu s-a înscris iniţial la Grand Slam-ul pe zgură, solicitând prezenţa datorită clasamentului protejat, de pe locul

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°