Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meteo - Urmează un week-end frumos

Publicat in Jurnalul, vineri 23 noiembrie 2007 ·

In următoarele zile, vremea va fi caldă şi frumoasă. Ploile vor lipsi, iar văntul va sufla slab. In zonele de deal, cu precădere in Muntenia şi in sudul Banatului, vremea va fi foarte caldă.

In următoarele zile, vremea va fi caldă şi frumoasă. Ploile vor lipsi, iar văntul va sufla slab. In zonele de deal, cu precădere in Muntenia şi in sudul Banatului, vremea va fi foarte caldă.

La amiază aici se vor inregistra maxime de pănă la 17 grade Celsius. In Capitală, astăzi, dar şi in week-end-ul in care intrăm, temperatura va urca pănă la 11 grade Celsius, cerul va fi variabil şi numai dimineaţa va fi ceaţă.

Pentru cei care au ales să-şi petreacă acest sfărşit de săptămănă la munte este bine de ştiut că, deşi acolo este zăpadă, vremea va fi caldă, cu maxime intre 10... 13 grade Celsius.

Comentariul specialistului:

Inversiunea termică din zona Romăniei s-a concretizat prin valori minime de temperatură pozitive la munte. Minime pozitive au fost şi in Cămpia de Vest şi in Dobrogea, partea dinspre litoral, datorită cerului noros, in timp ce in restul teritoriului au fost negative, mai scăzute in depresiuni. In aceste zone vor mai fi minime negative, dar nu aşa scăzute ca pănă acum, dat fiind faptul că advecţia caldă in zona geografică a Romăniei va continua. In toată ţara vremea va ramăne caldă pentru această dată, foarte caldă in zonele de deal, unde la amiază se vor inregistra 16... 17 grade, dar şi la munte, unde, deşi este strat de zăpadă, mercurul termometrelor va ajunge la amiază pănă la 10...14 grade.

meteorolog Romica Jurca

Azi in ţară:

Bacău 8°C

Baia-Mare13°C

Braşov10°C

Buzău10°C

Cluj-Napoca10°C

Constanţa11°C

Craiova8°C

Deva12°C

Galaţi 11°C

Iaşi10°C

Miercurea-Ciuc9°C

Oradea15°C

Piteşti11°C

Sibiu12°C

Suceava10°C

Tărgu-Mu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 2 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum o ora
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 3 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 57 minute
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 4 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 4 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Țara NATO care anunță zi de doliu național după moartea președintelui Iranului, în accidentul aviatic

Ziare.com acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni, 20 mai, o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează AFP. ”În timpul şedinţei de guvern, am decis să declaram o zi de doliu n

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 3 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

16°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°
vin.

13°/23°