Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telefonul cu traducător

Publicat in Jurnalul, vineri 14 ianuarie 2011 ·

Foto: Reuters Noua aplicaţie, pe care Google o lansează gratuit şi cu ajutorul căreia convorbirile din reţeaua de telefonie mobilă vor putea fi traduse instantaneu, în timpul conversaţiei, dintr-o limbă pe care nu o cunoaştem sau nu o putem vorbi fluent, în limba maternă şi invers, pare a fi un scena­riu de film SF. Însă aceasta a devenit deja realitate, gigantul Google anunţând că „premiera” este deja pusă la punct în versiunea engle­ză-spa­niolă şi invers şi va deveni operaţională în următoarele 18 luni.

După aceea se va extinde încetul cu încetul, când vor fi perfecţionate şi alte versiuni, începând cu principalele limbi de circulaţie interna­ţională şi până la limbi mai puţin vorbite. Noul sistem, „Google Translate”, care a primit denumirea „Alpha” pentru versiunea de lansare (engleză-spaniolă şi spaniolă-engleză), funcţionează astfel: cuvintele utilizatorului telefonului mobil folosite în conversaţia cu o altă persoană sunt înregistrate şi trimise automat în vasta reţea de servere a companiei Google, unde sunt traduse automat în limba interlocutorului.

La fel se întâmplă şi cu răspunsul lui, care este tradus automat în limba celui care a lansat apelul telefonic. La baza acestui sistem, Google foloseşte o tehnologie asemănătoare celei pentru camerele foto incluse în telefoanele mobile, care preia ima­gini ale jocului Sudoku şi, prin internet, trimite înapoi soluţia în câteva secunde, scrie Daily Mail.

Google are de mai mult timp un traducător online de texte care, chiar dacă la început i s-a reproşat lipsa de acurateţe şi baza redusă de termeni, s-a îmbunătăţit între timp şi şi-a mărit considerabil baza de date a cuvintelor, precum şi acurateţea tradu­cerilor. În prezent, reuşeşte să acopere peste 52 din aproximativ 6.000 de limbi vorbite pe Pământ.

Încă din luna februarie, anul trecut, gigantul internetului anunţase că lucrează la „un te

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 2 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 3 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 2 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum 3 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Douăsprezece partide din Republica Moldova semnează un pact pro-european

HotNews acum 2 ore
Douăsprezece partide din Republica Moldova au semnat duminică un pact prin care se angajează să susţină aderarea la Uniunea Europeană, în cadrul campaniei pentru referendumul din octombrie privind integrarea europeană, transmite Reuters, potrivit Ag

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
joi

14°/27°
Iasi
acum

16°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

14°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/24°