AFI Europe a inaugurat, joi, la Ploieşti, al doilea mall construit de AFI în România, investiţie de peste 50 de milioane de euro, având acelaşi concept implementat şi în centrul comercial AFI Palace Cotroceni, respectiv zonă de fashion, de restaurante, patinoar, cinema, cazinou.
AFI Palace Ploieşti, construit pe amplasamentul fostei uzine "Flacăra", care producea maşini de tocat şi alte echipamente pentru bucătărie, închisă în urmă cu mai mulţi ani, are o suprafaţă totală de 56.000 de metri pătraţi, dintre care suprafaţă închiriabilă de 33.000 de metri pătraţi, disponibilă pe două etaje şi o mie de locuri de parcare, dintre care 300 în subteran.
Investiţia, în valoare de peste 50 de milioane de euro, a fost finanţată parţial de Raiffeisen Bank International AG (RBI), care a asigurat un împrumut de peste 30 de milioane de euro.
Mall-ul a fost ridicat într-o perioadă de 16 luni, este situat în zona semicentrală a municipiului Ploieşti şi a fost construit după acelaşi concept implementat şi în centrul comercial AFI Palace Cotroceni din Bucureşti.
Noul mall reuneşte peste 100 de branduri naţionale şi internaţionale, include un hypermarket CORA, care ocupă o suprafaţă de 13.000 metri pătraţi, precum şi magazine de modă, telefonie mobilă, electronice, zonă de restaurante, un patinoar interior de 500 metri pătraţi care va fi funcţional tot timpul anului, un casino, un loc de joacă pentru copii, arenă pentru patinaj (patine sau role), Cinema XD (cinema virtual 6D), o zonă cu console Play Station.
La momentul inaugurării, AFI Palace Ploieşti este închiriat în proporţie de aproape 100%, spun reprezentanţii companiei.
Potrivit acestora, noul mall a creat direct peste 1.000 de locuri de muncă pentru forţa de muncă din Ploieşti, şi alte câteva sute de posturi auxiliare pentru furnizori şi distribuitori.
Conform lui Israel Viser, mana