Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UBB Cluj

Publicat in Romania Libera, marți 12 octombrie 2010 ·

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a primit, marţi, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, pentru "contribuţia de importanţă istorică la unificarea europeană şi pentru rolul de importanţă mondială jucat în înnoirea cooperărilor internaţionale".

Merkel a fost aşteptată în faţa clădirii centrale a UBB Cluj de către rectorul Andrei Marga, după care a avut o scurtă întrevedere cu rectorul în cabinetul acestuia, transmite corespondentul Mediafax.

Ulterior, Angela Merkel a primit, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Aula Magna, la care au asistat peste 200 de persoane, diploma de Doctor Honoris Causa, scrisă în limba latină, care i-a fost înmânată de rectorul Andrei Marga, după care cancelarul a îmbrăcat roba şi toca aferente acestei distincţii.

Rectorul UBB, Andrei Marga, a declarat, în discursul său ţinut în limba germană, că sub numele Angelei Merkel "se adună intervenţii energice, de importanţă crucială pentru orientările Germaniei, ale UE şi ale lumii de astăzi".

Marga a afirmat că titlul de Doctor Honoris Causa a fost acordat Angelei Merkel pentru "merite istorice în configurarea unui nou fel de a face politică, în abordarea inovativă a problemelor contemporane şi în consolidarea unităţii europene".

"Doamna Angela Merkel a apărat, în maniera cea mai convingătoare, printre liderii politici ai timpului nostru, responsabilitatea politicianului pentru ceea ce se petrece în societate. (...) Astăzi, sub numele doamnei Angela Merkel se adună intervenţii energice, de importanţă crucială pentru orientările Germaniei, ale UE şi ale lumii de astăzi. Actualul cancelar german marchează, prin deciziile şi acţiunile domniei sale, în mod benefic, istoria germanilor de astăzi şi a devenit un reper pentru acţiune în Europa şi în lume", a afirmat Marga.

"Laudatio" pentru titlu a fost prezentată de decanul Facultă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 9 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 7 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 7 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 12 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 8 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°