E deja un nărav al politicienilor noştri de a-i trata pe români ca pe nişte proşti. Desigur, dacă ne gândim la făgăduielile absurde cu care PD-L şi PSD au sedus electoratul în noiembrie 2004 mai sunt români uşor de tras pe sfoară.
Se mai găsesc însă şi români vaccinaţi antipoliticianism, în stare să se prindă rapid de trucurile ieftine ale partidelor. Astfel, n-am nici o îndoială că unii au zâmbit când liderii PD-L şi-au declarat surprinderea la apariţia lui Traian Băsescu în toiul sindrofiei de la Sala Palatului.
În postură de actor de provincie, Emil Boc a mimat prost uimirea de a se fi trezit pe neaşteptate cu domnul preşedinte la uşile Sălii Palatului, încercând zadarnic să intre fără invitaţie. În realitate, totul a fost rodul unei regii ieftine, fără un prea mare efort de creativitate. Ivit din fundul sălii, după principiul Hocus-Pocus, Traian Băsescu a ţinut un discurs mobilizator, aducând sindrofiei entuziasmul sincer al sălii, greu de creat, chiar şi în condiţiile aţâţării forţate de pe scenă de cuvântările lui Emil Boc, Elena Udrea sau Monica Macovei.
Discursul ar fi trecut fără prea mare ecou în presă dacă, la un moment dat, Traian Băsescu n-ar fi zis următoarele: "Spre satisfacţia multora, vreau să vă spun că o să umblu mult în ţară în perioada următoare. Nu pentru că aş fi în campanie electorală, pentru că îmi place să umblu printre oameni, tot mandatul am fost, dar vreau să văd cum se investesc cei circa 9 miliarde de euro pentru investiţii direct din buget.
Voi fi pe şantiere, aşa cum voi fi şi în locurile unde vă sărbătoriţi oraşele, şi în mai, iunie, şi în iulie, august, septembrie, octombrie, decembrie şi ianuarie".
De ceva timp, elita politico-intelectuală a ţării şi-a găsit o preocupare intensă din dezlegarea ghicitorii: Va candida sau nu Traian Băsescu? Explicabil în aceste condiţii
