Toată lumea a fost impresionată de reuşita celei mai tinere mlădiţe a familiei Băsescu. Iată o fată hotărâtă, care ştie ce vrea şi care reuşeşte să realizeze prin propriile forţe ceea ce şi-a propus - şi-au spus cei care nu ţin neapărat să facă o paralelă între modalităţile de promovare ale membrilor de familie pe timpul comuniştilor şi acum, în democraţie.

Obişnuită, ca orice tânăr de vârsta ei, cu viaţa uşoară şi fără probleme din cluburile la modă, Elena Băsescu a depăşit cu tenacitate această fază, deschizând ochii asupra responsabilităţilor care îi revin în calitate de cetăţean, de membru responsabil al societăţii. Abia atunci a început să vadă mai clar ceea ce este în jurul ei şi a realizat necesitatea implicării. Au ajutat-o, bineînţeles, tovarăşii de luptă ai părintelui său: politicienii democraţi înzestraţi şi devotaţi. Un important pas l-a făcut Elena Băsescu a-tunci când a acceptat propunerea Monicăi Ridzi de a deveni stagiară la Bruxelles, pentru a vedea şi înţelege mecanismele de funcţionare ale maşinăriei europene. Atât de mult i-a plăcut ce a văzut acolo, încât nu a mai avut linişte până nu şi-a depus candidatura. Şi n-a făcut-o la modul comod în care ar fi procedat orice altă persoană care ar fi beneficiat de avantajele ei. Nu. A refuzat cu mândrie varianta comodă şi lipsită de griji a candidaturii pe liste de partid, preferând să ia viaţa şi politica în piept din postura de independent. O provocare imensă şi o sarcină extrem de dificilă. A bătut ţara în lung şi în lat pentru a cunoaşte oamenii şi a se face cunoscută. Nu a avut linişte pe toată perioada campaniei electorale (când nici nu i-a mai călcat piciorul în vreun club, deşi ar fi avut şi acolo de convins alegători) şi nu s-a lăsat până când nu s-a convins pe sine că a făcut tot ce era omeneşte posibil.

Şi a venit momentul adevărului: peste 4% dintre românii cu drept de vot care s-au