Votul uninominal a întărit concurenţa internă în partide, putând fi un prim pas spre reformare. Votul uninominal s-a dovedit o şansă pentru ambiţiile politice ale unor nou-veniţi. Veleitarii însă nu şi-au transformat notorietatea în voturi. După anunţarea rezultatelor votului de duminică şi mai cu seamă după controversatul proces de atribuire a mandatelor, apar câteva întrebări legitime.

De exemplu, de ce în Partidul Democrat Liberal, secretarul executiv Elena Udrea, intrată în Parlament la redistribuire, cu 43 la sută din voturi, ar trebui să joace un rol mai important decât Silviu Prigoană, victorios cu aproape 59 la sută?

Legitimitatea dată de votul popular vorbeşte mai mult în favoarea soţului Adrianei Bahmuţeanu decât în cazul soţiei lui Dorin Cocoş. Şi apoi, de ce Bogdan Olteanu, ridiculizat în colegiul său, unde a obţinut mai puţin de 27 la sută din voturi şi s-a clasat pe locul al treilea, discută intens în aceste zile despre intrarea partidului la guvernare, în spatele uşilor capitonate sau în interviuri televizate?

Sigur, preşedintele Camerei Deputaţilor este ales în Parlament – şi toţi aleşii sunt egali – dar, de exemplu, de ce n-ar fi mai în drept să negocieze liberalul Almăjanu, învingător în colegiul Buzescu de Teleorman cu un zdrobitor 73 la sută?

În fine, mai poate pretinde Călin Popescu-Tăriceanu funcţia de prim-ministru, acum, când nu a reuşit să obţină majoritatea absolută în colegiul său din Ilfov şi a aşteptat cu înfrigurare verdictul redistribuirii?

Cine dă faruri din urmă

În cazul votului pe liste, nimeni nu şi-ar fi imaginat că lideri precum Călin Popescu-Tăriceanu, Norica Nicolai sau Adrian Păunescu ar fi avut vreun moment emoţii la distribuirea mandatelor.

Votul uninominal a adus mai mult individualism şi mai multă concurenţă în cadrul partide