Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţăranii din Alba învaţă să prepare cârnaţi „europeni“

Publicat in Adevarul, marți 2 februarie 2010 ·

Un număr 28 de şomeri din mediul rural s-au înscris la cursurile pentru meseria de preparator de produse din carne, finanţate din fonduri europene. În total, 350 de persoane din comunele judeţului Alba vor beneficia de şcolarizare pentru diferite meserii, precum administrator de pensiune turistică, dulgher, tâmplar sau parchetar.

Cursurile au loc în cadrul proiectului „Ocuparea activă şi sustenibilă în mediul rural“, iniţiat de Fundaţia PAEM Alba, care a fost lansat ieri la Alba Iulia. Valoarea totală a proiectului este de peste 1,8 milioane de lei, fonduri care provin în cea mai mare parte de la Uniunea Europeană şi Guvernul României.

„Pentru domenii precum «preparator produse din carne şi peşte» sau «administrator pensiune turistică» sunt înscrise deja maximum de persoane care pot fi admise la aceste cursuri, care vor începe în iulie şi august. O parte dintre cei care urmează aceste cursuri au nevoie de atestate pentru a înfiinţa asociaţii familiale sau pentru a deveni persoane fizice autorizată “, a spus Vasile Bora, preşedintele fundaţiei PAEM Alba.

„Mai bine am grijă de gospodărie”

„Eu am lucrat la o fabrică de încălţăminte, dar de aproape un an sunt în şomaj. Am căutat în toate părţile, dar se cer cel puţin studii liceale sau cursuri. Trebuie să muncesc, aşa că sunt dispusă să încerc orice. Şi dacă e o distanţă mai mare de sat, tot voi merge şi la cursuri şi la serviciu“, a spus Mihaela Cernea, şomeră din Ohaba.

Alţii, în schimb, preferă să rămână acasă, să lucreze în gospodării. „Nu am serviciu acum, lucrez în gospodărie. Mi se par interesante o parte dintre cursuri, mai ales cel pentru calculatoare. Cele în construcţii nu şiu acum ce căutare mai au, pentru că e criză. Deocamdată nu sunt chiar interesat, pentru că locuri de muncă nu sunt. Mai bine am grijă de gospodărie“, a spus Vasile Perşa, de 32 de ani din satul Henig, din comu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 38 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 26 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum o ora
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°