Ce da o nota terifianta marturisirilor pe care fostul ofiter de securitate Andron Gheorghe le-a facut in urma cu cateva zile in ”Romania Libera” rezida in nota de dezinvoltura si deplina seninatate care se degaja la fiecare cuvant a celui a carui sarcina de serviciu era racolarea de informatori din randul elevilor.
Tanarul ofiter se ocupa de liceele industriale si a reusit sa ajunga sa aiba cate un informator in fiecare clasa. Performanta ne poate duce cu gandul la truda imensa investita; in realitate, lucrurile mergeau destul de simplu.
La intalnirea cu cel vizat, ofiterul spunea de la bun-inceput cine este si ce asteapta de la el: informatii despre tot ce se discuta in clasa, despre colegi, despre profesori, iar elevul se vedea dintr-o data proiectat intr-un spatiu in care aventura, teribilismul si inconstienta se ingemanau de la sine.
Avea o ”misiune secreta”, nu-i era permis sa impartaseasca nici macar parintilor ”joaca” in care s-a lasat prins, culegea informatii, ”spiona” si lucra sub ordinele unui ofiter adevarat. De Securitate. Ce ecou avea acest cuvant in mintea celor mai multi dintre copii nu e greu de presupus.
Daca nu au avut un detinut politic in familie si daca cei din casa erau suficient de prudenti sa nu discute in fata lor despre cei care personificau teroarea, nu existau prea multe motive pentru ca relatia cu Securitatea sa le provoace vreun inconfort.
Si asa, in Baia Mare locotenentului Gheorghe s-a pus pe picioare o retea informativa de peste 400 de oameni, formata in exclusivitate din elevii celor 20 de licee din oras, la care se adaugau pedagogii, maistrii, profesorii: cei la care turnau elevii.
Daca ne gandim la celelalte categorii socio-profesionale, care, cu siguranta, s-au „bucurat” de acelasi tratament ca si copiii de pe bancile scolii, vom ajunge fara un mare efort de i
