Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reghecampf e convins că va avea continuitate pe banca Craiovei: "Ajunge cu demiterile!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 5 aprilie 2011 · ·

Noul antrenor al Craiovei, Laurenţiu Reghecampf, e sigur că nu va avea soarta din acest sezon a lui Ţicleanu, Piţurcă şi Napoli

Laurenţiu Reghecampf a semnat pînă la vară cu Universitatea un contract care se va prelungi automat cu doi ani în cazul în care va salva gruparea alb-albastră de la retrogradare.

Avertizat de ritmul galopant în care se schimbă antrenorii în Bănie, înlocuitorul lui Nicolo Napoli a început să-şi consolideze postul încă din prima zi ca "principal" al Ştiinţei printr-un mesaj indirect lui Adrian Mititelu. "Gata, nu cred că mai e cazul să se schimbe antrenorul. Echipa asta a avut parte de prea multe schimbări în acest sezon. Eu sînt dispus să rămîn şi în Liga a 2-a, dar staţi liniştiţi, echipa nu va retrograda", a anunţat tehnicianul. "Nu vreau să jignesc pe nimeni, nu vreau să vorbesc de munca fostului antrenor, totul este istorie. Vă promit că din etapa următoare veţi vedea o schimbare radicală de atitudine din partea jucătorilor", a promis Reghe în vederea duelului cu Pandurii, de joi. Pentru că el nu are licenţa PRO, Sandu Tăbîrcă va fi trecut la meciuri ca antrenor principal.

Va fi «Cioroianu 2»?

Ultima oară cînd Universitatea a mai trecut printr-o serie aşa de neagră, cu cel puţin 10 meciuri fără victorie, s-a întîmplat în sezonul 2006-2007. Mititelu l-a demis atunci pe Ştefan Stoica după ce echipa nu mai cîştigase de 11 jocuri şi l-a instalat pe Florin Cioroianu. Iar în cele 7 runde cu noul tehnician, Craiova a renăscut spectaculos: 6 victorii şi o remiză!

Reacţiile suporterilor olteni pe GSP.ro:

vanny

"Mititelule, parcă ar fi jucat Napoli pe teren... Vai de capul tău, îţi baţi joc de o ţară întreagă. Sînt rapidist, dar sînt oltean, mă doare să vad ce face brutarul ăsta la Craiova"

"E nevoie de reconstrucţia echipei cu jucători tineri la vară. În sezonul

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O biserică din judeţul Alba s-a făcut scrum în ziua de Paşti. A ars în totalitate

Mediafax acum o ora
UPDATE: Şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost sesizat, prin apel la 112, despre incendiul la biserica din lemn din localitatea Ghioncani, comuna Întregalde. „Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezult

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum o ora
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 25 minute
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 27 minute
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum 2 ore
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Vladimir Putin va depune jurământul pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Mediafax acum o ora
Marţi, liderul rus va pune mâna pe o copie a Constituţiei şi va promite că o va respecta. El a obţinut o majoritate zdrobitoare în alegerile generale din Rusia la începutul acestui an, pe fondul unor acuzaţii generalizate de fraudare a voturilor, in

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum o ora
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°