Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi cu banii luaţi, şi cu bacalaureatul picat Sute de elevi de la Liceul Concord nu au putut susţine examenele

Publicat in Ziua Constanta, joi 7 iulie 2011 ·

În numărul de miercuri al cotidianului ZIUA de Constanţa v-am prezentat care este rata de promovabilitate la liceele particulare din municipiul Constanţa.

Ne-a atras atenţia Liceul Concord, unde, din cei 292 de candidaţi înscrişi, doar cinci au promovat examenele de bacalaureat cu medii cuprinse între 6,80 şi 7,25. Despre Liceul Concord se ştie că scoate, anual, la nivel naţional, câteva mii de absolvenţi cu diplome de bacalaureat. Pentru 400 de euro, care reprezintă taxa anuală percepută de reţeaua de licee particulare Concord, poţi deveni absolvent cu diplomă de bacalaureat în Turism şi Ştiinţele Naturii. Doar că, după patru ani de studii şi 1.600 de euro achitaţi în visteria unităţii şcolare, majoritatea absolvenţilor au picat cu succes examenele de bacalaureat de anul acesta. Potrivit site-ului Liceului Concord, unitatea de învăţământ oferă studii preuniversitare la zi, frecvenţă redusă şi seral, la două tipuri de specializări: Turism şi Ştiinţele Naturii. „După finalizarea studiilor în specializarea de TURISM, elevii vor susţine un examen de atestat de tehnician în turism, în urma promovării căruia vor obţine calificarea de tehnician în turism, eliberat de Ministerul Educaţiei. Acest atestat vă oferă posibilitatea de a lucra ca agent de turism, ghid turistic, organizator excursii", promit reprezentanţii acestui liceu. În municipiul Constanţa, sediul liceului este pe strada Nicolae Iorga nr. 4. Liceele Concord funcţionează sub egida Fundaţiei Cultural - Ştiinţifice Concord (FCSC) al cărei preşedinte este omul de afaceri Dumitru Costea. Fundaţia are ca obiect de activitate promovarea valorilor româneşti în spaţiul european, însă businessul central este reţeaua de licee cu profil de turism din şapte localităţi din România. Astfel, în cursul anului 2007, s-a înfiinţat Liceul de Turism Concord din Constanţa. Din anul 2009, reţeaua s-a extins şi în localit

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii pentru râuri din 10 bazine hidrografice, până vineri dimineaţa

News.ro acum o ora
Hidrologii au actualizat atenţionarea Cod galben de inundaţii, care rămâne în vigoare, până vineri dimineaţă, pe râuri din zece bazine hidrografice. ”Specialiştii I.N.H.G.A. au actualizat Codul galben, cu valabilitate începând de astăzi, de la ora 1

Dolj: Un minor de 15 ani, reţinut în cazul fetiţei moarte. Ar fi folosit un cuţit şi o funie

Mediafax acum 48 minute
Un minor de 15 ani a fost reţinut în cazul fetiţei de doi ani şi jumătate găsită moartă în judeţul Dolj. Procurorii arată că acesta i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit, şi ar fi strangulat-o cu o funie.

Marcel Ciolacu: Deblocăm azi angajările pentru alte 2.700 posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă / Grup de lucru pentru identificarea soluţiilor care să permită accesul pacienţilor la medicamente esenţiale, la preţuri rezonabile

News.ro acum 15 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că în şedina Executivului se deblocheaxăazi angajările pentru alte 2.700 posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă, fiind a treia decizie similară a Guvernului în sprijinul sistemului medical dup

Guvernul anunță „Rabla pentru tractoare”. Ciolacu: Micii fermieri vor primi până la 20.000 de euro la achiziția de noi utilaje

HotNews acum 50 minute
Guvernul va lansa în curând programul „Rabla pentru tractoare”, finanțat prin Fondul pentru mediu, a anunțat joi premierul Marcel Ciolacu. „Susținem producția internă de tractoare și ajutăm mai ales micii fermieri cu acest program prin care primesc

Ajutor pentru persoanele și cuplurile infertile din România care vor să aibă copii. Câți bani vor primi de la stat

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, 30 mai, că în şedinţa de guvern va fi aprobată o măsură importantă pentru persoanele şi cuplurile infertile care doresc să aibă copii. Şeful Executivului a precizat că aceştia vor putea beneficia de sprijin de

Premierul anunță că se majorează salariul de la 1 iulie, dar PUNCTUL de amendă va fi înghețat

Gandul acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat înaintea ședinței de Guvern de joi că săptămâna viitoare vor fi adoptate două acte separate prin care salariul minim brut va fi de 3.700 de lei de la 1 iulie și punctul de netaxare de la 300 de lei, iar punctul de

Dorin Chioțea este noul redactor-șef al publicației Libertatea

HotNews acum 26 minute
Dorin Chioțea a fost numit în funcția de redactor-șef al publicației Libertatea, începând cu luna iunie, potrivit unui anunț făcut de Ringier angajaților joi, 27 mai, conform unor surse din interiorul companiei pentru HotNews.ro. Dorin ChioțeaFoto:

Prin măsurile impuse de PSD la guvernare, nivelul de trai în România se apropie de media europeană

G4Media acum 31 minute
De la revenirea la guvernare, obiectivul asumat de PSD a fost creșterea nivelului de trai al tuturor românilor. Puterea de cumpărare a românilor a ajuns la aproape 80% raportat la media europeană. Cifrele Eurostat confirmă că măsurile Guvernului Mar

(P) Gabriela Firea: Construim un nou drum care leagă Sectorul 5 de restul Capitalei şi modernizăm ieşirile din sudul oraşului

News.ro acum 3 ore
Problema principală a Capitalei rămâne traficul sufocant, care aduce de la sine şi un nivel ridicat al poluării. Bucureştiul este pe locul 4 în topul celor mai aglomerate oraşe europene şi pe locul 8 în lume. Potrivit datelor colectate de o companie

FT: NATO are doar 5% din apărarea aeriană necesară pentru a proteja flancul estic

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unor persoane familiare cu planurile confidenţiale de apărare întocmite în 2023, statele NATO sunt capabile să furnizeze mai puţin de 5% din capacităţile de apărare aeriană considerate necesare pentru a-şi proteja membrii din zona flancului

Vremea

București
acum

22°
joi

14°/23°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

18°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

19°
joi

14°/19°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

12°/18°
vin.

12°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/25°