Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum variază GRAVITAŢIA pe GLOB. Satelitul GOCE surprinde imagini ale “Pământului CARTOF”. IMAGINI INEDITE

Publicat in Gandul, sâmbătă 2 aprilie 2011 ·

Un satelit care gravitează între cei doi poli oferă cea mai exactă reprezentare a felului în care variază gravitaţia pe glob, potrivit BBC. Imaginile strânse de satelitul GOCE ne-ar putea ajuta să înţelegem cum sunt influenţate de atracţia Pământului anumite procese precum mişcările oceanelor şi ale rocilor care produc cutremure. Satelitul ar mai putea fi folosit pentru a stabili un sistem universal de a măsura altitudinile de pe glob.

Satelitul GOCE (The Gravity Field and Steady-State Ocean Circulation Explorer) gravitează de la Polul Nord la Polul Sud, la o altitudine de aproape 255 de kilometri, cea mai mică orbită a unui satelit de cercetare. Cu ajutorul imaginilor colectate pe o perioadă de doi ani, cercetătorii de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA) au realizat un model geoid al planetei, care ilustrează felul în care variază forţa gravitaţională în jurul globului. Geoidul este un corp geometric care reprezintă forma teoretică a suprafeţei Pământului, redusă la nivelul mărilor şi oceanelor. Pământul seamănă, conform modelului geoid care ilustrează diferenţele de gravitaţie, cu o sferă deformată, un "cartof bombat" cu numeroase povârnişuri.

Europa şi Africa. Satelitul GOCE surprinde imagini ale "Pământului CARTOF". Foto: BBC

Reprezentările generate cu ajutorul telescopului GOCE ar putea fi esenţiale pentru studiul climei deoarece ele pot oferi informaţii despre felul în care gravitaţia influenţează mişcările oceanelor, dar şi cum acestea redistribuie căldura soarelui. GOCE ar putea fi folosit şi pentru studierea proceselor care duc la apariţia cutremurelor. "Ultimele cutremure (n.r. din Japonia şi Haiti) s-au produs în urma unor mişcări majore din adâncul Pământului, dar semnalul înregistrat de satelit a fost foarte slab pentru că acesta gravitează la o altitudine foarte mică de acesta. Totuşi, (n. r. informaţiile despre cutremure) ar t

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 54 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 49 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°