Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campionatul european de volei pe plajă continuă la Mamaia

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 iulie 2011 ·

Competiția CEV Satellite, organizată de Confederația Europeană de Volei pe plaja Cazino din Mamaia, a ajuns în cea de-a patra zi.

Pentru sportivii și sportivele participante la competiție, dar și pentru spectatori, ieri fost o zi plină, cu 42 de meciuri, care au durat 10 ore.

Așa cum era de așteptat, meciurile în care au evoluat echipele românești au fost cele mai urmărite. Favoritele turneului, Irina Alexandru și Suzana Manole, sunt sigurele reprezentante ale României rămase în competiție. Azi, ele întâlnesc echipa Vurlova-Sulcova, din Cehia.

Oprișan și Cojocaru, cele mai tinere sportive participante la acest turneu, au jucat doar două meciuri, dar nu au reușit să câștige niciun set. Înaintea celei de-a doua partide cu surorile Fabjan din Slovenia, fetele au declarat: „Trebuie să jucăm cât mai mult în cât mai multe competiții cu sportivi valoroși, ca surorile Fabjan. Doar așa putem să ne dezvoltăm cu adevărat ca sportive. Avem doar 19 ani, avem timp să câștigăm această competiție, în câteva sezoane!“

Echipele masculine românești nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor publicului prezent pe plaja din Mamaia și au pierdut toate meciurile.

Mâine vor avea loc semifinalele și finalele competiției. Vom reveni cu amănunte.

Regulamentul competițiilor de volei de plajă și scorurile CEV Constanta 2011 sunt disponibile pe www.cev.lu.

Turneul de la Mamaia este unul dintre cele opt concursuri challenger şi satelit organizate în acest sezon de confederaţia europeană. La acestea se mai adaugă două turnee Masters (în Serbia şi Polonia, cu premii de 50.000 euro, respectiv de 100.000 de euro). Premiile acestui campionat sunt în valoare totală de 15.000 de euro, iar punctele obţinute contează în clasamentele internaţionale. Echipele cele mai bine punctate vor participa, în perioada 9-14 august, la marea finală a sezonului, din Kristiansand (No

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 34 minute
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum o ora
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 2 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Copiii sunt manipulați de ambalajele „lipsite de etică” ale alimentelor nesănătoase pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport britanic

Libertatea acum 35 minute
Potrivit unui studiu realizat de Action on Salt, un grup de experţi în alimentaţie cu sediul la Universitatea Queen Mary din Londra, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică"

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum o ora
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 9 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

11°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°