Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorii DNA au făcut percheziţii la Ministerul Agriculturii, ADS şi Agrostar. Reacţia ministrului Daniel Constantin - UPDATE

Publicat in Gandul, vineri 1 noiembrie 2013 · ·

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au făcut, vineri, percheziţii la Ministerul Agriculturii, Agenţia Domeniilor Statului şi Federaţia Sindicală Agrostar, de unde au ridicat mai multe documente, în cadrul unei anchete vizând fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au precizat că procurorii anticorupţie au ridicat de la sediile Ministerului Agriculturii, ADS şi Agrostar mai multe documente, care vor fi analizate în cadrul unui dosar penal deschis recent.

În urma percheziţiilor nu au fost luate şi măsuri preventive în cazul unor persoane care ar fi în atenţia anchetatorilor în acest dosar, au mai spus sursele citate.

UPDATE: Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că în cadrul controalelor realizate la MADR trei birouri au fost sigilate pentru o oră. Totodată, biroul preşedintelui ADS şi biroul unui alt director din cadrul ADS au fost sigilate în timpul controalelor.

Constantin susţine că aceste controale vizează activitatea ADS şi că au avut la bază două sesizări făcute de către o angajată a instituţiei.

Sesizările vizau achiziţii de servicii de mentenanţă pentru xeroxuri, faptul că în cazul a două maşini care nu mai erau folosite se utiliza în continuare cota de carburant şi o serie de probleme legate de serviciile de pază şi de serviciile de telefonie.

"Niciun angajat din Ministerul Agriculturii nu a fost chemat să dea declaraţii ca învinuit sau ca martor", a declarat Constantin.

El a ţinut să menţioneze, de asemenea, că pe data de 1 noiembrie preşedintele ADS a fost demis, dar că această hotărâre a fost luată încă din luna septembrie şi că a fost bazată pe dorinţa de "îmbunătăţire a managementului în agenţie".

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au făcut, vineri, percheziţii la Ministerul Agriculturii, Agenţia Domeniilor Statului şi Federaţia Sin

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Hamas publică o înregistrare video cu doi ostatici israelieni răpiţi la 7 octombrie

News.ro acum 22 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în atacul său de la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Fâşia Gaza, relatează AFP. Cei doi ostatici se prez

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 48 minute
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 4 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°