Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CONTRA: „Dacă nu rata Mutu cu Italia, repetam performanţa din ’94“

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 18 decembrie 2008 ·

Ajuns la 33 de ani, Cosmin Contra spune că suporterii ar fi criticat naţionala chiar dacă trecea de grupele de la Euro 2008 şi crede că soarta calificării la Mondiale se decide la primăvară. Sursa: EPA

Internaţionalul român Cosmin Contra a împlinit luni 33 de ani, dar exclude o revenire în fotbalul din România. Continuă să joace în prima ligă spaniolă, la Getafe, echipă pentru care a şi marcat un gol (din penalty) duminică, în partida câştigată cu 4-1 împotriva celor de la Mallorca. După ce, în vară, Marian Iancu nu şi-a permis luxul să-l repatrieze la Timişoara, „Guriţă“ a decis să rămână în Peninsula Iberică împreună cu familia sa. Într-un interviu acordat EVZ, fundaşul cu apetit de atacant vorbeşte despre criza financiară care a lovit Liga I, îi dă sfaturi lui Gigi Becali, spunând că acesta trebuie să fie mai diplomat în relaţia cu antrenorii şi jucătorii, şi analizează şansele de calificare ale tricolorilor la Mondialele din 2010.

EVZ: Cosmin, cum vezi soarta fotbalului românesc în contextul crizei financiare?

Cosmin Contra: Şi în Spania este criză, dar nu se pune problema să se retragă echipe, ca în România. La noi, la Getafe, nu se vor mai face transferuri de milioane de euro, ci la un preţ mai redus. În România sunt echipe cu tradiţie, ca Progresul sau Poli Iaşi, care au grave probleme financiare. E păcat ce se întâmplă, ar trebui să intervină aici autorităţile locale din fiecare oraş. Fotbalul românesc va ajunge în prăpastie dacă nu se vor implica şi Primăriile sau Consiliile Judeţene. Până la urmă, echipa reprezintă un oraş, e o carte de vizită importantă.

„Becali ar trebui să se comporte ca Berlusconi“

Crezi că Gigi Becali va vinde Steaua pe fondul acestor evenimente?

Nu cred că Gigi Becali va renunţa la Steaua, fiindcă are o mare afecţiune pentru această echipă. Poate că se gândeşte să renunţe d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 35 minute
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 40 minute
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Cluj: Poliţist local, filmat în timp ce conduce o familie de raţe pe o stradă spre Canalul Morii

Mediafax acum o ora
Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a Primăriei Cluj-Napoca. „Răţuştele merg şi pe apă şi pe bulevard la Cluj-Napoca. Poliţiştii locali au condus în siguranţă o familie de raţe spre Canalul Morii”, au scris reprezentanţii primăriei pe re

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 4 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 3 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 5 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 7 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°