Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Britney Spears, susţinută de Miley Cyrus la debutul show-ului său din Las Vegas - FOTO

Publicat in Mediafax, duminică 29 decembrie 2013 ·

Cântăreaţa pop Britney Spears a susţinut, vineri, primul concert din seria de spectacole "Britney: a Piece of Me", ce include o sută de concerte, pe care artista le va susţine timp de doi ani la Planet Hollywood Resort din Las Vegas.

În timpul concertului de 90 de minute, la care au participat peste 7.000 de persoane, Britney Spears a interpretat 23 de piese, în cea mai mare parte de pe albumele sale lansate înainte de cel mai recent disc al său, "Britney Jean", apărut pe piaţă pe 3 decembrie, informează dailymail.co.uk.

Printre vedetele prezente în public la show-ul lui Britney Spears s-au numărat Miley Cyrus, Katy Perry şi Selena Gomez.

Spectacolul din Las Vegas, în care cântăreaţa îmbină muzica, dansul, numerele de acrobaţie şi numerele de cabaret, este conceput ca o retrospectivă a carierei sale muzicale, cu piese de la "Baby One More Time" şi "Oops!…I Did It Again!", până la "Work Bitch" şi "Womanizer", singurele piese de pe albumul "Britney Jean" incluse în concert, conform hollywoodreporter.com.

De altfel, programul ar putea fi schimbat de la un concert la altul, după cum au lăsat de înţeles solista şi echipa de producţie în documentarul "I Am Britney Jean", difuzat în premieră de televiziunea E!, pe 22 decembrie.

Următoarele două concerte din seria "Britney: a Piece of Me" vor avea loc pe 30 şi 31 decembrie, după care Britney Spears va lua o pauză până pe 29 ianuarie.

Britney Spears se află sub curatela tatălui ei, Jamie Spears, din februarie 2008, el preluând, totodată, rolul de administrator al averii acesteia, iar comportamentul ei este monitorizat de un judecător, după ce cântăreaţa a avut o serie de episoade depresive. Tot în 2008, Britney Spears a pierdut custodia asupra celor doi copii ai ei, Sean Preston şi Jayden James. Însă, de atunci, Britney Spears a reuşit să îşi reabiliteze imaginea şi să îşi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°