Iulia Timoşenko ameninţă cu o revoluţie violentă în Ucraina. Fostul prim-ministru ucrainean, aflat în închisoare, susţine că actuala guvernare de la Kiev intenţionează să falsifice rezultatele alegerilor parlamentare care vor avea loc în octombrie, pentru instaurarea completă a dictaturii.
Potrivit site-ului oficial al Iuliei Timoşenko atenţionează că, în cazul în care autorităţile vor falsifica alegerile legislative, în Ucraina vor avea loc proteste de amploare. “Falsificarea scrutinului ar putea duce la o nouă revoluţie, mai puţin paşnică decât cea din 2004. Acesta este motivul pentru care Ucraina are nevoie de ajutorul lumii democratice exact în aceste momente, când încă mai există şanse ca Ucraina să revină în familia europeană, transmite Rador, care citează presa de la Kiev.
Ajutorul trebuie să vină acum, nu după alegeri, când va fi deja prea târziu” – atrage atenţia Iulia Timoşenko. “În momentul de faţă, instaurarea dictaturii în Ucraina este în faza activă, iar acest proiect al lui Ianukovici va fi realizat în totalitate la alegerile parlamentare din octombrie 2012. Dacă va reuşi să falsifice scrutinul, preşedintele şi partenerii săi politici vor crea o majoritate constituţională şi astfel vor bate ultimul cui în sicriul democraţiei ucrainene, pentru multe decenii de-acum înainte” – mai menţionează fostul premier.
Iulia Timoşenko ameninţă cu o revoluţie violentă în Ucraina. Fostul prim-ministru ucrainean, aflat în închisoare, susţine că actuala guvernare de la Kiev intenţionează să falsifice rezultatele alegerilor parlamentare care vor avea loc în octombrie, pentru instaurarea completă a dictaturii.
Potrivit site-ului oficial al Iuliei Timoşenko atenţionează că, în cazul în care autorităţile vor falsifica alegerile legislative, în Ucraina vor avea loc proteste de amploare. “Falsificarea scrutinului ar putea duce la o nouă revoluţie, ma