Îndepărtat de marile promisiuni create în jurul lui pe când era junior, Dumitru Copil are şansa relansării carierei. Unul din cei mai tehnici fotbalişti apăruţi în ultimii ani în fotbalul arădean a semnat cu Şoimii Pâncota, singura echipă arădeană din competiţiile organizate de FRF care se poate lăuda cu o organizare bună în aceste vremuri.
„A semnat astăzi, la prânz. Eu zic că va da randament, am mare încredere în el”, a mărturisit Pavel Piroş, preşedintele Şoimilor.
Dumitru Copil a crescut la Atletico Arad, iar la 16 ani era protagonistul unei mişcări de senzaţie, devenind atunci jucătorul scoţienilor de la Hearts of Midlothian. Arădeanul nu s-a adaptat acolo, iar de-atunci cariera lui a cunoscut un drum descendent. Răscumpărat de Sandu Ion, a fost împrumutat, pe rând, la UTA sau FC Bihor, însă fără a se realiza pe măsura uriaşului talent. În prima parte a sezonului a fost jucătorului Jiului Petroşani, de care s-a despărţit de ceva timp.
La Pâncota se vorbeşte serios cu privire la achiziţii: „Suntem în tratative avansate şi probabil pe miercuri semnăm cu un jucător de la FC Bihor. Mai discutăm cu încă doi jucători, unul de liga I şi unul de liga II, trecut şi el pe prima scenă”, a completat Piroş.
Se cunosc deja şi primele nume care se vor despărţi de trupa Şoimilor. „I s-a găsit o echipă de ligă inferioară în Germania lui Dacian Cozea şi vor mai pleca Ruja Cosmin şi Claudiu Borteş. Semne de întrebare mai sunt la Florin Rus, care nu a prea confirmat”, a încheiat preşedintele Şoimilor. Sursa: Sport Arad
Îndepărtat de marile promisiuni create în jurul lui pe când era junior, Dumitru Copil are şansa relansării carierei. Unul din cei mai tehnici fotbalişti apăruţi în ultimii ani în fotbalul arădean a semnat cu Şoimii Pâncota, singura echipă arădeană din competiţiile organizate de FRF care se poate lăuda cu o organizare bu