Potrivit tradiţiei, Veneţia s-ar fi născut în secolul al V-lea d.Hr., când strămoşii locuitorilor de azi s-au refugiat din calea invaziilor barbare pe insulele sălbatice ale lagunei. Primul aliat al veneţienilor a fost Bizanţul, care le-a şi ales un patron al oraşului, Teodor, sfânt militar, dar priceput şi în ale comerţului.
Patru secole mai târziu, neguţătorii aduceau, din Egipt, moaştele evanghelistului Marcu, făcând din Veneţia una dintre marile cetăţi creştine ale Europei, suzerană faţă de Bizanţ. Dotată cu har divin, Veneţia îşi alege şi unul dintre cele mai influente simboluri rămase în istorie: leul înaripat al Sf. Marcu. Simbol religios, emblemă a forţei şi nobleţei, leul acesta a fost reprezentat, în timpul Serenissimei Republici, cam peste tot: sub formă lapidară, în fresce, în „anluminuri” (picturi medievale de manuscris), ca ornament, pe monede, drapele, pavilioane de navă...
Cel mai cunoscut leu al Veneţiei odihneşte pe una dintre cele două coloane granitice din Piazzeta San Marco. Se presupune că era, la început, o himeră, de origine etruscă sau persană, dar cert e că, aidoma statuii Sf. Teodor (despre care se crede că, iniţial, l-ar fi înfăţişat pe Sf. Gheorghe ori pe Mithridates, regele Pontului), e compusă din mai multe piese de origine diferită.
În 1797, leul înaripat din bronz a fost dus la Paris, când Napoleon, ocupând Veneţia, i-a jefuit comorile artistice, însoţitorul Sfântului Marcu reluându-şi locul pe coloană abia în 1815.
La Arsenal, alţi patru lei duc faima Veneţiei. Unul dintre ei străjuia, în Antichitate, intrarea în portul grec Pireu, iar azi citim, pe umărul lui stâng, semne runice. Al doilea provine din Calea Sacră care lega Atena de Eleusis. Următorii lei celebri, care decorau o locuinţă din Insula Delos, au o vechime de 2.600 de ani şi sunt numiţi „leii lui Dandolo”, după numele faimosului doge Enrico