Ca şi Boc, anul trecut, primul impuls al lui Băsescu a fost să salute „victoria dreptei”. Adică a sa şi a lui Crin Antonescu. Nici 24 de ore mai târziu, profund dezamăgit, candidatul „dreptei cea mai dreaptă” l-a veştejit pe Antonescu, acuzându-l că, de frica Referendumului, a sărit în braţele lui Geoană. Dacă sărea în braţele sale era cu totul altceva.
Chestia cu stânga şi cu dreapta este o marotă a politicienilor. Trei sferturi dintre alegători habar n-au ce înseamnă dreapta şi stânga. Ei ştiu de Iliescu – vorba lui Băsescu – şi de Băsescu. Nu prea ştiu nici politicienii – altminteri Partidul Democrat n-ar fi sărit de trei ori peste cap devenind din membru al Internaţionalei Socialiste, membru al Partidului Popular European. Pentru noi, alegătorii, important este, dacă votând cu Geoană, cum îi sfătuieşte liderul lor, susţinătorii liberali ar comite sacrilegiul de care-i acuză Băsescu şi dacă, în felul acesta, imaginea venerabilului Brătianu se împodobeşte automat cu basca (de fapt, şapca) lui Iliescu.
Ştiu foarte bine că în politică principiile au o valoare relativă. Mult mai puternice sunt însă sentimentele. Or, în relaţia dintre democraţi şi liberali s-au petrecut lucruri care nu pot fi date prea uşor uitării. La momentul când Stolojan a propus înfiinţarea Alianţei D.A., democraţii aveau în sondaje cifre extrem de mici, sub 10 la sută. De aceea au şi fost de acord cu formarea listelor la o paritate de doi la unu. De data asta – spre deosebire de vremurile Convenţiei - liberalii erau „forţa conducătoare”. După ce a clacat Stolojan, victimă a „şantajului” pesedist, Băsescu a preluat comanda, iar după succesul în alegeri a încercat să se impună ca lider de facto al ambelor formaţiuni pe care le-ar fi dorit una singură, prin „înghiţirea” liberalilor de către hrăpăreţii săi democraţi. Încercarea de a-l obliga pe Tăriceanu să demisioneze pentru a face alege