Adrian Aliman face orice sacrificiu pentru a merge la meciurile "stegarilor" de pe teren propriu.
Şi "echipele mici" au fani adevăraţi, iar Adrian Aliman e cel mai bun exemplu. Bărbatul în vîrstă de 45 de ani vine la partidele de acasă ale Braşovului pregătit ca de întîlnirea cu marea lui dragoste: "fularul la gît, tricoul personalizat, steagul şi abonamentul". Pînă acum nimic anormal, doar că povestea abonamentului e una surprinzătoare.
"Prima dată am venit singur la stadion. Frati-miu şi tata nu erau microbişti şi n-au vrut să mă ducă la meciuri. Aşa că efectiv am fugit d-acasă! În toamna lui 1977 mi-am luat prietenii de la bloc şi ne-am făcut un grup pentru a vedea jocurile Steagului. Am ales tribuna a II-a pentru că acolo a stat galeria pînă după '90. Eram entuziaşti şi ne doream să fim în centrul atenţiei", îşi începe Adi povestea.
Lucrează la o multinaţională germană în Braşov, dar asta nu-l opreşte să asiste şi acum la toate întîlnirile favoriţilor: "Tot timpul veneam la club şi îmi cumpăram printre primii abonament. Atunci cînd nu s-au vîndut, mi-am cumpărat bilet pe acelaşi rînd şi loc de la tribuna a II-a. Am fost fidel scaunului pe care am stat prima dată cînd am venit la un meci".
Dragomir, inamicul numărul 1
"Noi, la Braşov, veneam la meciuri să ne facem prieteni, să ne cunoaştem între noi şi să cîntăm pentru echipă. N-am avut niciodată gînduri să alergăm jucătorii pe calea ferată, cum s-a întîmplat pe la Rapid, să-i înjurăm şi să-i urmărim prin oraş ca să le facem ceva rău! Pentru noi, meciul de fotbal era şi este doar un spectacol!".
Poveştile îi vin rapid în cap şi fără să vrea se opreşte la preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, pe care-l condamnă: "Atmosfera pe stadion era una senzaţională în trecut la Braşov, iar noi nu am produs niciodată incidente, dar de cînd au introdus «Legea Dragomir» s-a ales praful de specta
