Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai ciudate accidente genetice din lume GALERIE FOTO

Publicat in Romania TV, luni 4 februarie 2013 ·

În timpul sarcinii, femeile sunt supuse la numeroase teste şi analize, iar ecografiile se fac aproape lunar, astfel că starea fătului poate fi controlată în permanenţă. Sunt însă şi situaţii în care, din diverse motive, viitoarele mame nu pot fi supravegheate atent de medici şi nu au habar că vor aduce pe lume copii cu malformaţii grave.

Malformaţiile cu care vin pe lume unii copii au cauze dintre cele mai variate, iar viaţa lor este un adevărat coşmar. Iată câteva dintre cele mai ciudate accidente genetice produse în întreaga lume.

1. Copilul-broscoi

În 2006, un copil care aducea mai mult a broscoi s-a născut în Charikot, în Nepal. Bebeluşul cântărea 2 kilograme, nu avea gât, iar capul îi era, practic, cufundat între umeri. Ochii erau foarte proeminenţi şi practic îi ieşeau din orbite. Bebeluşul nu a trăit decât jumătate de oră, iar apoi cadavrul lui a fost dus la un spital. Vestea naşterii unei fiinţe atât de ciudate s-a răspândit însă repede, iar oamenii s-au bulucit la spital pentru a vedea grozăvia. Chiar şi părinţii bebeluşului, care mai aveau acasă doi copii sănătoşi, s-au arătat uşuraţi de faptul că micuţul nu a trăit.

2. Omul cu coadă

Un bărbat cu o coadă de 33 de centimetri trăieşte în India. Chandre Oram este faimos în oraşul său natal, Alipurduar. Coada lui este în mod cert o malformaţie, dar faptul că este "însemnat" nu l-a făcut să fie stigmatizat. Din contră, el este privit ca un soi de vraci, şi spune că mulţi oamenii suferinzi s-au vindecat după ce i-au atins coada.

Femeile se feresc totuşi de el şi multe au refuzat să-i devină soţii. Chiar şi aşa, Chandre a refuzat în repetate rânduri ca medicii să-i îndepărteze coada.

3. Copilul Ciclop

În 2006, în India s-a născut o fetiţă cu un singur ochi. Medicii spun că malformaţia ar fi putut fi cauzată de un medicament experiment

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Mediafax acum 3 ore
Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă, a anunţat vineri poliţia suedeză. Ambasada israeliană se află în perimetrul izolat.

Veste bună pentru toți fermierii, PSD a introdus rapid în Guvern subvenții de aproape 2 miliarde de lei

Adevarul acum 35 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu alocă anul acesta sume record, de 4 miliarde de euro, pentru a sprijini fermierii români. Executivul a alocat încă un miliard de lei pentru plata ajutoarelor de 100 de euro pe hectar, dar și pentru fermierii din dom

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

ANCOM: România are 5 milioane de utilizatori de internet fix prin fibră optică

Mediafax acum 54 minute
Nivelul de 80% din gospodării conectate la internet fix a fost depăşit, arată raportul de date statistice realizat de ANCOM pe baza datelor raportate de furnizori. „De altfel, obiectivele digitale ale Uniunii Europene pentru 2030 urmăresc ca toate g

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în abdomenul unei femei. Pacienta a făcut septicemie și a murit

Ziare.com acum o ora
Autoritățile din Dâmbovița pun în aplicare decizia de arest la domiciliu pentru chirurgul acuzat de neglijență în timpul unei operații. Acesta ar fi uitat o compresă la finalul unei operații în abdomenul unei femei, lucru care a dus la decesul ei du

CCIR: „Guvernul a decis reluarea construcției canalului Dunăre-București”. 60% din lucrări, făcute pe timpul lui Ceaușescu

Adevarul acum 2 ore
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a anunţat vineri că susține demersul prim-ministrului Guvernului României, dl Marcel Ciolacu, de a relua construcția canalului navigabil Dunăre-București.

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum 2 ore
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°