Dupa opt ani de "trinta" cu institutiile si oamenii Puterii si Statului, dupa mii de ore de documentari in cautarea adevarului si in incercarea de a-i ajuta pe "cei multi", oameni de rind - foarte multi uitati de soarta -, am ajuns la concluzia ca romanii au vocatia rabdarii. O rabdare neizvorita, insa, din religiozitate ori intelepciune. Este vorba, mai degraba, de o rabdare lasa. Fiecare asteapta ca altcineva sa faca gestul crucial, nimeni nu indrazneste sa ridice piatra, chiar daca nu-i murdarit de pacat. In timp, aceasta rabdare s-a transformat in asteptare. Asteptarea s-a pietrificat in inactiune, care s-a transformat in indiferenta. Nimic nu mai sensibilizeaza pe nimeni. Peste romani s-a revarsat un ocean de tacere. O liniste sinistra inghite putinele voci disparate (si disperate, de cele mai multe ori) care incearca sa se faca auzite. Nu este linistea sociala, mult invocata si dorita prin '90-'91, ci o liniste-tampon, in spatele careia mormaie nemultumiri, revolte si disperari individuale si de grup. Deocamdata nu se identifica nici o forma de viata organizata a societatii civile romanesti. De fiecare data, dupa publicarea unui subiect "fierbinte" in paginile noastre, am primit la redactie o multime de mesaje, prin care cititorii nostri, fideli sau ocazionali, ne-au felicitat pentru gestul curajos de a pune pe hirtie murdariile unora sau altora dintre mai-marii locului si ai zilei. Adresate verbal, direct la sediu, primite in plic, prin posta, sau prin e-mail, chiar si de la celalalt capat al lumii, toate aceste mesaje au spart linistea general-aparenta de care tocmai am vorbit. Toate aceste dovezi individuale de simpatie si solidaritate ne-au demonstrat ca nu scriem degeaba. Discutam, zilnic, cu zeci de oameni care au aceleasi opinii. Avem convingerea ca exista sute, chiar mii care impartasesc aceleasi pareri. Stim ca mii de oameni ne citesc, in fiecare zi, a