Daca nu se va mari capacitatea de adaptare la schimbari, avantajele competitive ale UE se vor eroda, cu consecinte pentru nivelul de trai, stabilitatea sociala si politica. Ultima intalnire la nivel inalt a celor 25 de tari membre ale UE a prilejuit lui Juan Manuel Barroso sa sublinieze din nou care sunt procesele ce pun presiune in crestere pe functionarea Uniunii: dinamica demografica, incordarea din sistemele de asistenta sociala si, nu in ultima instanta, concurenta teribila din partea economiilor asiatice. La acestea as adauga complexitatea in crestere a gestionarii unei organizatii vaste.

Jocul economic global nemaifiind dominat aproape in exclusivitate de puterile occidentale, combinatia intre salarii scazute si tehnologii inalte devine letala pentru economiile care nu pot compensa diferentiale salariale majore prin inventie si inovatie, care sa asigure competitivitatea. Aceasta provocare este formidabila pentru nu putine societati europene intrucat sunt multe companii care, desi exceleaza pe piata mondiala, intra in coliziune cu actori sociali si politici de acasa atunci cand incearca sa recurga la optimizari ale activitatilor lor la scara globala (ceea ce poate implica diminuari de activitati pe pietele interne).

Mutatis mutandis, aprecierea de mai sus se aplica si economiei romanesti. Unii ar putea chestiona aceasta afirmatie considerand salariile scazute ale celor mai multi romani (de 8-10 ori inferioare celor din multe tari membre ale UE). Necazul este insa ca noi avem si o productivitate joasa, care anuleaza din avantajele salariilor mici. Cu mult timp in urma, aflat la Bucuresti, comisarul Ollie Rhen a mentionat ca economia romaneasca nu se va putea bizui indelung pe salarii mici in competitia globala; ca-ntotodeauna, vor fi alte tari cu salarii mai mici. Iar daca aceste tari combina salarii inferioare cu o asimilare intensa de noi tehn