Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii nevăzători din Gorj nu au unde să înveţe

Publicat in GAZETA de SUD, luni 22 februarie 2010 ·

Copiii nevăzători din judeţul Gorj nu au nici o şansă la învăţătură, deoarece nu există o şcoală unde aceşti elevi să poată fi alfabetizaţi.

În judeţul Gorj există peste 2.200 de nevăzători, dintre care 85 sunt copii şi tineri. Din păcate, unii părinţi preferă să-şi ţină copiii acasă pentru a putea beneficia de nişte bani în plus. Pe lângă faptul că au drepturi numai pe hârtie, nevăzătorii au foarte puţine posibilităţi de a se angaja şi întâmpină foarte multe probleme. Variantele elevilor gorjeni cu deficienţe grave de vedere ar fi să meargă la şcoli din Buzău, Cluj, Bucureşti, ceea ce implică şi cazare la internat.

Părinţii nu vor să îi dea la şcoală

Din păcate, există în judeţul Gorj şapte elevi nevăzători, ai căror părinţi le refuză dreptul la şcolarizare. Sărăcia şi lipsurile materiale îi fac pe aceştia, care locuiesc în mediul rural, să-şi ţină acasă copiii. „Sunt tot mai mulţi copii neşcolarizaţi. Părinţii nu au bani şi preferă să îi ţină acasă pe elevi ca să beneficieze de banii de la stat. Este păcat pentru că aceşti copii nu vor mai avea nici un fel de şansă la o viaţă mai bună, nu o să ştie să se descurce. Fiecare dintre noi avem dreptul la şcolarizare. Am încercat diverse metode, am vorbit cu unii părinţi, însă degeaba“, a spus Cristina Ursăţeanu din cadrul Asociaţiei Nevăzătorilor Gorj.

Nevăzător, caut serviciu

Potrivit conducerii Asociaţiei Nevăzătorilor Gorj, în acest judeţ există şi nevăzători care au reuşit să-şi facă un rost în viaţă, care şi-au găsit un loc de muncă după ce au absolvit cursurile unor licee sau chiar ale unor facultăţi. O tânără nevăzătoare din comuna Ţânţăreni a absolvit cursurile unei facultăţi de psihologie din Cluj, alţii s-au înscris la cursurile şcolilor de masaj. Sunt elevi ambiţioşi, care îşi duc la bun sfârşit îndatoririle. Din păcate, nu mulţi sunt norocoşi în ceea ce priveş

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 21 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 53 minute
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Lovitură pentru Emmanuel Macron. S&P a retrogradat ratingul Franței

Ziare.com acum o ora
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat vineri ratingul Franţei, o lovitură pentru angajamentul preşedintelui Emmanuel Macron privind gestionarea datoriei, în condiţiile în care Guvernul nu reuşeşte să ţină sub control situaţ

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 29 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum 54 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°