Conferinţa judeţeană PSD Maramureş a avut loc la casa de Cultură a Sindicatelor. Peste opt sute de pesedişti din tot judeţul au invadat Casa amărâtă a sindicatelor ce nu mai există. Şedinţa urma să înceapă la ora 17. În Baia Mare a sosit şi al doilea om în stat, după premier, Valeriu Zvonea, preşedintele Camerei Deputaţilor. El a primit sarcina de a descâlci firele organizaţiei maramureşene.
Deşi nu au fost multe probleme, spre deosebire de alţi ani, în PSD Maramureş, alegerile în organizaţia judeţeană au adus o oarecare tensiune. Iniţial se vorbea de patru candidaturi, din care certe erau Călin Matei şi Gabriel Zetea. Prezenţa lui Zvonea a avut ca scop liniştirea spiritelor şi organizarea unei Conferinţe judeţene fără sincope.Preşedintele Camerei s-a dovedit a fi un politician versat şi abil, deoarece a reuşit ceea ce şi-au dorit că toţii.
Delegaţii din judeţ au sosit de dinainte de ora 16. Sala Casei de Cultură s-a umplut, încet, încet. Pe scenă, scaune pentru prezidiu, iar în spate, un banner mare pe care scria: „Reconstruim Maramureşul!”.
În rest, frig de se vedeau aburii respiraţiei. Peste tot domniţe pesediste, zgribulite de frig, din cele care au venit cu pantofi cu toc.
Afară, cinci echipaje ale Poliţiei asigurau ordinea şi siguranţa zonei. Zvonea şi liderii PSD Maramureş erau în vecinătate, la Carpaţi. S-au dus ultimele negocieri, discuţii.Într-un final, liderii au venit în sală şi Conferinţa Judeţeană a început. A fost una fără istoric, fără dispute, fără emoţii.
Mircea Ursache a predat organizaţiei rapoartele de activitate şi alte cinci feluri de rapoarte. La momentul citirii candidaturilor, s-a constatat că nu este decât una pentru funcţia de preşedinte. Gabriel Zetea a fost votat preşedintele organizaţiei, iar Călin Matei a fost votat prim-vicepreşedinte. Cei doi lideri pesedişti vor face e