*Forţat de vânzarea lui Cristi Pulhac, în locul căruia nu a fost adus niciun fundaş stânga, dar şi de variantele pe care le are la dispoziţie, Cornel Ţălnar intenţionează să-l reprofileze pe apărător
*Constantin Nica a fost folosit şi în trecut ca fundaş stânga, la echipa naţională de tineret , dar şi în meciul de la Harkov, cu Metalist
*Dinamovistul loveşte mingea cu ambele picioare, iar Ţălnar crede că s-ar descurca fără probleme şi pe flancul stâng
Cu patru zile înaintea primei etape din sezonul de primăvară, Cornel Ţălnar e deja resemnat în privinţa lotului pe care-l are la dispoziţie. Cu toate că a cerut în repetate rânduri acoperirea a două posturi, mijlocaş defensiv şi fundaş stânga, conducerea nu a rezonat la solicitările tehnicianului, astfel că singura achiziţie a iernii a fost stoperul Alexandru Dandea.
Şi Săndoi l-a jucat în stânga
În meciurile de pregătire din Spania, antrenorul dinamovist a încercat mai mulţi jucători pe aceste posturi, dar "găurile" în echipă s-au văzut în continuare. Cu toate acestea, Ţălnar pare că a găsit soluţia pentru a acoperi măcar flancul stâng al defensivei, acolo unde, în acest moment, singura variantă este Nicolae Muşat, Burnea nefiind considerat "copt" pentru Liga 1.
Pentru această poziţie, tehnicianul "câinilor" îl va pregăti în perioada imediat următoare pe Constantin Nica, 19 ani, cel care, la bază, este fundaş dreapta. Puştiul promovat de Bonetti la prima echipă, în returul sezonului trecut, nu este chiar străin de această postură, el fiind folosit de italian ca fundaş stânga în meciul retur cu Metalist Harkov. În plus, chiar şi Emil Săndoi l-a încercat în mai multe partide ale echipei naţionale de tineret în acest loc. Un alt argument care susţine decizia lui Ţălnar este chiar atitudinea jucătorului, care a afirmat în mai multe rânduri că, deşi a fost folosit aproape ex