Fost-a când în noapte aurora luce,
Când se luptă omul cu adâncu-i chin,
Pe atunci când somnul, mincinos şi dulce,
Curmă-al său suspin.
Ea era tăcută, tristă florioară!
Fruntea-i visătoare dulce se-nclina,
‘N aurul cosiţei mâna-i albioară
Distractă juca.
Vino mai aproape! dulcea mea,-mi vorbeşte,
Ascunzându-şi ochii plini d-amor ceresc,
Tânăra mea viaţă cursul îşi opreşte,
Pentru totdauna eu te părăse