Un politician galez, candidat pentru o functie intr-o circumscriptie din sudul tarii, a fost arestat dupa ce a fost filmat in timp ce ardea un Coran, relateaza CBSNews, citand un material din The Guardian. Sion Owens, membru al formatiunii de extrema dreapta British National Party (BNP), a fost retinut la cateva ore dupa ce politistii au primit inregistrarea video a incidentului. Mai multe demonstratii violente au avut loc recent in Afghanistan, dupa ce un pastor american a ars in 21 martie o copie a Coranului, in urma unui "proces" in care cartea sfanta a musulmanilor a fost declarata "vinovata" si "executata".
Guardian precizeaza ca Owens (40 de ani) a fost filmat in timp ce imbiba Coranul in kerosen, dupa care il incendiaza. Politicianul se afla in acel moment in gradina locuintei sale. Inregistrarea video, care dureaza cinci minute, a ajuns in posesia publicatiei britanice, care a inmanat-o autoritatilor.
Politicianul galez, care este inscris pe lista pentru alegerile legislative din mai din Tara Galilor, a fost arestat. Impreuna cu el, a fost retinuta si persoana despre care se crede ca a filmat arderea Coranului.
Guardian precizeaza ca nu se stie data exacta cand a fost realizata inregistrarea, insa se crede ca filmul a circulat printre extremistii britanici.
Guvernul britanic a condamnat arderea Coranului, declarand ca este "o jignire fundamentala a valorilor societatii noastre pluraliste si tolerante. Condamnam de asemenea, orice incercare de a crea disensiuni intre comunitatile noastre".
Presa britanica a scris ca Owens a mai fost fotografiat in trecut in timp ce participa la marsuri ale Welsh Defence League, la care luau parte neo-nazisti.
Politia britanica a anuntat recent ca se teme ca extremistii britanici sa nu doreasca sa provoace tensiuni, incercand un gest similar cu cel facut de past