În abordarea accidentelor vasculare cerebrale, tratamentul hipertensiunii arteriale reprezintă o importantă problemă de practică. În cadrul rubricii Creierul vascular, dl acad. Constantin Popa realizează o sinteză a elementelor actuale de orientare terapeutică.

„Circulaţia cerebrală este parţial dependentă, parţial independentă de circulaţia cardiacă“. (Claude Bernard)

În abordarea accidentelor vasculare cerebrale, tratamentului hipertensiunii arteriale constituie o importantă şi actuală problemă de practică. Prezentăm, în cele ce urmează, o sinteză a elementelor de orientare cu privire la modalitatea de intervenţie. Se va putea observa că autoreglarea circulaţiei cerebrale rămâne elementul de bază în neuro-cardiologia hemodinamică. Este necesară o cunoaştere cât mai precisă a acesteia şi individualizarea terapeutică în funcţie de etiologie. Elementele de orientare generală de care trebuie să ţinem seama se află în ghidurile naţionale, europene şi americane, care contribuie la deciziile optime în unităţile de stroke (urgenţe neurovasculare). Extinderea prezentării şi la alte entităţi decât infarctul şi hemoragia cerebrale a fost motivată de complexitatea fenomenelor vasculare cerebrale şi medulare.

Riscurile şi beneficiile creşterii terapeutice acute a valorilor tensiunii arteriale (TA) după un eveniment neurologic acut sunt mai puţin clare. Este incorect să considerăm automat toate urgenţele neurologice asociate cu HTA drept condiţii ce necesită normalizarea promptă şi agresivă a TA. În multe urgenţe neurologice, HTA este un factor de modulare, nu cauza principală ce duce la apariţia leziunii SNC. Deciziile terapeutice se bazează pe cunoaşterea fiziologiei cerebrovasculare şi pe rezultatele studiilor clinice şi experimentale, uneori contradictorii.

Elemente de fiziologie cerebrovasculară

Autoreglarea se referă la capacitate