Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viceprimarul Clujului, Gheorghe Şurubaru, acuzat de incompatibilitate şi fals

Publicat in Romania Libera, marți 13 august 2013 ·

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate şi săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în cazul lui Gheorghe Şurubaru, Viceprimarul Municipiului Cluj-Napoca.

Gheorghe Şurubaru s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2010 - 30 mai 2013, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de Viceprimar al Municipiului Cluj-Napoca şi calitatea de administrator al S.C. EURO DIVERS S.R.L.

De asemenea, întrucât acesta a omis menţionarea în declaraţiile de interese depuse în luna iulie 2012 a calităţilor deţinute în cadrul S.C. EURO DIVERS S.R.L., Agenţia a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către GHEORGHE ŞURUBARU a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de dispoziţiile art. 292 din Codul Penal al României, potrivit cărora „Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat [...] în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, coroborat cu dispoziţiile art. 28 din Legea 176/2010, potrivit cărora „Fapta persoanelor care, cu intenţie, depun declaraţiile de avere sau declaraţii de interese care nu corespund adevărului constituie infrancţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit Codului Penal”.

GHEORGHE ŞURUBARU a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu spune că a discutat cu Iohannis despre sistemul Patriot pentru Ucraina: „Urmează să luăm o decizie în CSAT”

Libertatea acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Brașov, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema donării unui sistem de rachete Patriot în Ucraina, precizând că o decizie în acest sens se va lua într-o ședință a Consiliului Suprem de Apăra

Ciolacu spune că Guvernul vrea să crească salariul minim la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 41 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară de Guvern, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce se întâmplă

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum 34 minute
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

Premierul Ciolacu: Ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Braşov, că săptămâna aceasta începe discuţiile cu partenerii sociali legal de majorarea salariilor şi impozitarea pe muncă. El a arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe dis

Oamenii evacuați din Slănic Prahova pot reveni la casele lor. Noi informații despre cauza prăbușirii străzii din oraș

Ziare.com acum o ora
Cele aproape 60 de persoane care au fost evacuate în urma surpării unei porţiuni a străzii 23 August din oraşul prahovean Slănic se pot întoarce acasă, a decis marţi, 14 mai, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova. Potrivit hot

UPDATE-Putin, în vizită joi şi vineri în China

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită de stat în China la sfârşitul acestei săptămâni, anunţă Ministerul chinez de Externe, a doua vizită oficială a liderului de la Kremlin la Beijing în decurs de şapte luni, relatează AFP. ”

R. Moldova sfidează amenințările Moscovei și va semna un pact de securitate fără precedent cu UE

HotNews acum 2 ore
Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt pe cale să-și ridice cooperarea la niveluri fără precedent, în condițiile în care Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei că o integrare mai mare în Occident ar putea să-i aducă soarta Ucraina, scrie Fi

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum 5 ore
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru sectorul de Autostradă Cristian -Ghimbav parte din A3 / Valoare construirii celor 5,18 km este de peste 879 milioane lei, inclusiv TVA

News.ro acum 3 ore
Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico - economici pentru sectorul de Autostradă Cristian - Ghimbav, în zona municipiului Codlea, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu. Valoarea alocată constr

Curtea Constituțională dezbate marți sesizarea Înaltei Curți privind comasarea alegerilor locale cu europarlamentarele

HotNews acum 7 ore
Curtea Constituţională a României dezbate, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie, transmite Agerpres. Curtea ConstitutionalaFoto: AGERPRES Este vorba despre OUG 21/2024 privi

Vremea

București
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

17°
mar.

6°/17°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°