Probabil ca acordul cu FMI nu va fi interupt decat peste vointa lui Traian Basescu, ceea ce in acest moment pare imposibil. Dar faptul ca a fost nevoie de o ultima si oarecum intempestiva interventie a sefului statului pentru a debloca impasul in care au ajuns negocierile ne arata ca guvernul Boc a reusit sa-i scoata din minti nu numai pe romani ci si pe reprezentantii FMI.
Si daca ne uitam in urma, acestia au avut fata de Emil Boc o rabadare demna de niste calugari tibetani.
Intai ca FMI nu a venit la Bucuresti din proprie initiativa, ca o forta de ocupatie peste o tara prospera. Supervizarea Fondului a fost conditia pusa de Comisia Europeana pentru a elibera banii solicitati de Bucuresti.
CE stia foarte bine ca nu are mecanismele necesare de supraveghere, iar cel mai strasnic gardian in materie fiscala este FMI. Concomitent a fost incheiat si un acord cu Fondul, prezentat initial ca centura de siguranta si devenit apoi indispensabil pentru plata pensiilor si a salariilor.
De cand a inceput derularea acordului cu FMI si CE partea romana nu a indeplinit decat una dintre conditii - mentinerea deficitului bugetar in limita convenita prin intermediul unor masuri draconice de austeritate sau, dupa cum prefera sa le numeasca BNR, de ajustare, insa in niciun caz anticriza. Setul de masuri incluse in acordul cu FMI este insa mult mai larg si in cea mai mare masura ratat.
Ar fi trebuit sa avem deja o noua lege a pensiilor, insa ea de-abia s-a intors in Parlament unde dezaterile vor fi reluate de la capat. Ar fi trebuit sa avem o noua lege a salarizarii bugetarilor, care nici macar la nivel de proiect nu a fost finalizata, dupa ce anul trecut guvernul si-a asumat raspunderea pe una complet inaplicabila.
Sectorul bugetar ar fi trebuit deja restructurat, ceea ce nu s-a intamplat si va crea mari probleme inc