Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prevenirea riscului şi acuzaţiilor de malpraxis

Publicat in Viata Medicala, vineri 4 decembrie 2009 ·

La 26 noiembrie a.c., în Capitală, s-a desfăşurat conferinţa de presă prilejuită de lansarea proiectului „Calitate în sănătate prin instruirea medicilor de familie“, iniţiat de MedRight Expert, furnizor acreditat de educaţie medicală continuă pentru medici, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România, UMF „Gr. T. Popa“ din Iaşi şi Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare. (...)

Dl dr. Andrei Nanu a precizat că proiectul asigură accesul gratuit la cursuri pe teme de legislaţie medicală şi prevenirea riscului şi acuzaţiilor de malpraxis pentru 1.600 de medici de familie Publicitate din toată ţara, în 80 de sesiuni, în perioada decembrie 2009 – februarie 2012. Participarea este creditată ca formă de EMC de către CM din România. Cursurile – tip ateliere de lucru cu durata de două zile – vor avea temele: zone de vulnerabilitate ale practicii medicale actuale, tehnici de evitare a acuzaţiilor de malpraxis, exigenţe legale aplicabile profesiei medicale, metode de negociere a asigurării de malpraxis. Lectorii sunt 15 medici şi avocaţi – formatori autorizaţi de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi Centrul de Perfecţionare al MS şi 42 de reprezentanţi ai colegiilor judeţene ale medicilor. Ulterior, cursanţii vor beneficia de consultanţă pe teme de legislaţie medicală şi malpraxis, precum şi de actualizarea permanentă a informaţiilor din domeniu, prin intermediul unui site special creat. Finanţarea provine din Fondul Social European, prin Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane“ 2007–2013 – axa prioritară nr. 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor“, şi din bugetul de stat. (...)Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală. La 26 noiembrie a.c., în Capitală, s-a desfăşurat conferinţa de presă prilejuită de lansarea proiectului „Calitate în sănătate prin instruirea medicilor de fam

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 2 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 41 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 6 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 9 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum o ora
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°