Pelicula şi-a făcut debutul, în România, la atipicul festival de la TIFF, aflat la a zecea ediţie. Între timp, a descins pe ecranele româneşti, cu o poveste care unora o să li se pară cam îndrăzneaţă, iar altora cât se poate de potrivită pentru a lămuri nişte subiecte considerate de mulţi încă tabu.
Regizorul turc, naturalizat italian, Ferzan Ozpetek i-a dedicat creaţia lui tatălui său. Realizatorul a urmat studiile, parţial, în America, ceea ce se simte în structura filmului, la fel ca şi la românul nostru Florin Şerban.
A debutat în 1997 cu „Baia turcească", o referire care apare şi în dialogul pe care tot el îl semnează la producţia de faţă, unde mai adaugă şi un aparent semn de orientare viitoare sexuală a băieţilor, faptul că se pun să împletească, mai rău ca fetele, coşuri de nuiele (!!!). Totul începe foarte misterios, cu o mireasă care aleargă şi rămâne laitmotivul unor întâmplări ieşite din comun şi despre care abia la final ne dumirim ce caută acolo.
Al doilea personaj feminin este o fată extrem de frumoasă şi preocupată de încălţări, pe care le foloseşte însă şi ca să se răzbune, pentru că zgâriatul maşinilor şi spartul oglinzilor retrovizoare la nervi nu e doar un primitivism local, cum credeam eu, ci unul universal. Inclusiv pentru posesoarea unei superbe decapotabile, roşie ca focul! Splendida fată e interpretată de Nicole Grimaudo, pe care n-o să o uitaţi aşa curând. Mai sunt câteva personaje de acelaşi sex, o soră nebună, nebună, nebună (Elena Sofia Ricci). Dar şi un tată (Ennio Fantastichini) foarte încuiat, deşi asta nu-l împiedică să aibă o amantă, ce-i drept cam purie, conform zicalei „nu-i frumoasă, da-i bătrână"! Oficial e catoliceşte căsătorit cu o mamă naivă (Lunetta Savino).
Tuturor însă le fură atenţia vedeta Ilaria Occhini, bunica, de departe cea mai fascinantă, chiar dacă nu mai e de mult tânără, dar tocmai pent
