Recunosc că am avut un sentiment reconfortant să-l aud pe Marian Oprişan de la PSD declarându-se "absolut şocat" de faptele reprobabile ale mai tânărului său coleg vrâncean, deputatul PDL Alin Trăşculescu. Asta-i atitudinea pe care toţi căpitanii de judeţ trebuie s-o aibă în faţa corupţiei. Astfel de practici nu trebuie tolerate, mai ales când coruptul dovedeşte un individualism feroce, care nu face bine colectivului.

La fel de plăcut impresionat am fost de atitudinea fermă a doamnei Elena Udrea, care luând fenomenul diacronic, ne-a reamintit într-un comunicat că a cerut public încă din 2010 ca nimeni să nu-i mai folosească numele când face trafic de influenţă. "Este regretabil că se întâmplă asemenea lucruri", constată cu o undă de tristeţe doamna. Se vede treaba că, şi după apelul din 2010, unii încă îi mai poartă o vie amintire.

Ca de exemplu cei de la televizor. Dar şi ei s-au depăşit azi pe sine. Am devenit mai încrezător în România când am auzit că instituţiile statului îşi fac treaba şi că DNA-ul a început să nu mai facă poliţie politică (spre deosebire de ANI care se ia în continuare de USL, dovedind o acută lipsă de înţelegere a realităţilor socio-politice actuale). Doar o moderatoare vigilentă s-a întrebat insidios cum se face de flagrantul s-a executat fix la începutul campaniei electorale, moment în care dl. Oprişan a adus-o la realitate: "Credeţi că un flagrant se poate face când vrea DNA-ul sau când se întrunesc elementele constitutive?!" De, jargon profesional.

Mutând discuţia pe terenul profesioniştilor, eu refuz să cred că dl. Trăşculescu este în neregulă. Păi să fi scăpat el de Comisia de Castitate a doamnei Macovei dacă avea vreo pată undeva?

C-aşa-i viaţa-n România, unii cu candoarea, alţii cu ipocrizia.

Recunosc că am avut un sentiment reconfortant să-l aud pe Marian Oprişan de la PSD declarându-se "absolut şoc