Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa locurilor de muncă - peste 500 de posturi, dar limitate la puţine domenii

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 20 aprilie 2013 ·

Peste 1.600 de suceveni în căutarea unui loc de muncă, în general tineri şi persoane trecute de 40 de ani, au participat ieri la Bursa generală a locurilor de muncă, eveniment organizat simultan în patru localităţi ale judeţului, Suceava, Fălticeni, Rădăuţi şi Câmpulung Moldovenesc. Aparent, cel puţin la nivelul municipiului Suceava, oferta de locuri de muncă a fost bogată. În realitate, conform tendinţelor de pe piaţa muncii, există câteva domenii în care se caută constant forţă de muncă, în timp ce în cazul altora cererea se apropie de zero.

Cu ce oferte au venit angajatorii

Unităţi hoteliere care caută personal de mai toate categoriile, de la paznic, la recepţioner sau bucătar, firme de construcţii care îşi reîncep activitatea odată cu venirea primăverii şi au nevoie de forţă de muncă, numeroase societăţi care căutau şoferi, cam acestea au fost ofertele preponderente, cel puţin la nivelul municipiului Suceava.

Au fost şi societăţi care au venit cu o ofertă foarte bogată. Egger România SRL, de exemplu, căuta 24 de oameni, pe posturi de mecanic întreţinere, electrician, operator maşini, stivuitorist, inginer automatist şi inginer electroenergetică.

Doar 21 de posturi pentru studii superioare

Cei mai mulţi angajatori au preferat să adune CV-uri de la şomeri pentru a-i chema ulterior la interviuri.

„În ultima vreme se pare să angajatorii preferă să selecţioneze, să creeze o bază de date, de CV-uri, după care cei care au fost selectaţi sunt contactaţi. Explicaţia rezidă din faptul că de regulă nu vin patronii să facă selecţie, ei trimit o persoană responsabilă cu selecţia resursei umane, însă în cele din urmă patronul ia decizia pe cine angajează”, a declarat Mirela Adomnicăi, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava, instituţia care a organizat bursa.

Din nou,

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 28 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum 12 minute
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 27 minute
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°