O carte imi spune ceva inainte chiar de a ma apuca sa o citesc. Formatul, hartia, calitatea tiparului, absenta ori prezenta ilustratiilor, corpul de litera, raportul intre dimensiunea numelui si titlul volumului, fotografia si datele biobliografice ale autorului (sau inexistenta lor) sunt primele repere si primele imbolduri de a ma apuca de citit. Sau, dimpotriva, de a aseza tomul undeva si a-mi promite ca poate-poate alta data voi fi intr-o dispozitie mai buna de lectura.
Cu catva timp in urma, la Academia Romana a fost deschisa o expozitie a tiparului si tipariturilor in tara noastra. Au putut fi vazute (si multe admirate pana la a te lasa fara grai) adevarate opere de arta, de la primele noastre tiparituri, pana la cartile imaginate, proiectate si realizate de Mircia Dumitrescu. La Iasi, la Editura sa EIS ART, Emil Stratan a scos carti-obiect in care a imaginat forme, dimensiuni si modalitati de reproducere folosind pentru coperte fie lemnul, fie cauciucul, fie arama. Sigur, si cartile lui Mircia Dumitrescu, si cele ale lui Emil Stratan sunt unicate sau de serie foarte mica.
Nu astfel de carti circula in mod obisnuit in randul citiorilor. Dar chiar si cele executate in conditii comune, clasice au grija de iesirea in public a obiectului numit manuscris. Dupa sute de ani de industrie, tiparul s-a rafinat, in fapt deseori incercand sa redea cartii caracterul de unicat, de opera de arta in sine, asa cum se petrecea atunci cand cartea era scrisa de mana, impodobita cu decoratori si nu beneficia de editii de masa, ci de doar cateva exemplare.
Literatura de pe bloguri nu beneficiaza de conditiile tiparirii si asezarii ei intr-un obiect care sa iti vorbeasca inainte de a o citi. Ba, mai mult, ea nu este altceva decat o transpunere pe un alt suport a ceea ce s-a creat in altul. Deocamdata, suportului electronic nu i s-a descoperit creativitatea.
