Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Linia care te bagă în ceaţă (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, duminică 28 februarie 2010 ·

Între strada 66 din Tăuţii Măgherăuş, care duce la aeroportul din Baia Mare, şi zona Dura, axul drumului este marcat neclar. În zonă există un indicator care interzice depăşirea la aproximativ 700 de metri de vârful Dura, dar linia de pe asfalt este discontinuă.

VEZI AICI GALERIE FOTO

Nemulţumirile şoferilor care au fost amendaţi anul acesta pe acea porţiune a drumului naţional DN 1C sunt justificate, în condiţiile în care până şi şoferii maşinilor de poliţie comit aceleaşi „ilegalităţi", după cum se poate vedea în înregistrarea video de mai jos.

„Alba-neagra" cu vopseaua

Şeful Secţiei Drumuri Naţionale Baia Mare, Mircea Pop, spune că este la curent cu problemele din zonă. „Iniţial, linia era continuă. Anul trecut, cineva a avut ideea de a o transforma în linie discontinuă, folosindu-se de vopsea neagră", explică Pop. „Tot anul trecut, am remediat problema, marcând din nou drumul. Însă calitatea vopselei folosite nu este una excelentă, aşa că e posibil ca vopseaua noastră să se fi şters iarăşi, pe alocuri", subliniază şeful Drumurilor Naţionale Baia Mare. Axul drumului va fi marcat din nou, însă nu înainte de reparaţiile care se impun a fi făcute în zonă. „Pe timp de iarnă, vremea nu permite asemenea lucrări", adaugă Mircea Pop.

Şoferii spun că în zonă au întâlnit frecvent de la începutul anului, pe vârful Dura, o Dacie Logan albă, neinscripţionată, cu radar. „Eu am luat amendă în 17 ianuarie pentru faptul că am depăşit pe linie continuă. Dacă acolo este marcată linia continuă, înseamnă că nu văd eu bine", se revoltă un şofer amendat. Acesta a contestat amenda de 240 de lei pe care a primit-o. „Tocmai poliţistul care m-a amendat a comis aceeaşi ilegalitate, în aceeaşi zi şi în aceeaşi zonă. Mai mult, dânsul vorbea şi la telefon în timp ce conducea", adaugă şoferul.

Poliţia va face verificări

„Nu poliţia este de vin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°