Dacă te-ai rătăcit pe munte, ai căzut într-o râpă sau te "îneci" în zăpadă, salvamontiştii reprezintă ultima speranţă. Trăim într-o lume în care nimic nu se mai face pe Dacă te-ai rătăcit pe munte, ai căzut într-o râpă sau te "îneci" în zăpadă, salvamontiştii reprezintă ultima speranţă. Trăim într-o lume în care nimic nu se mai face pe gratis. Dar acolo de unde priveşti oamenii de la înălţimea unui munte există alte legi. Mă refer la salvamontişti, cei care fac munca asta o viaţă întreagă, aproape pe gratis. Îşi pun sănătatea în pericol nu din obligaţie, ci pentru că au în sânge "microbul" solidarităţii. Iată destinul lui Doru Deaconescu, cel care, alături de alţi împătimiţi, a înfiinţat, cu mai bine de un sfert de secol în urmă, în judeţul Dâmboviţa, una dintre primele formaţiuni Salvamont din România. Am avut noroc să ajung la salvamontişti într-o zi liniştită. Muntele tace. Nu e semnalat cine ştie ce accident. Aşa că oamenii muntelui stau pe la casele lor ori sunt la muncă. Omul normal din faţa ta se transformă total, în câteva clipe, când se dă alarma. Oriunde ar fi, salvamontiştii au la dispoziţie cel mult trei ore pentru a se echipa şi a se aduna în locul dinainte stabilit, de unde pornesc, pe drumul de piatră, până la cel pe care trebuie să-l scoată din ghearele morţii. "Stăpâni" peste jumătate din Bucegi Sunt acasă la şeful Salvamontului Dâmboviţa, Doru Deaconescu, în comuna Brăneşti. E profesor de educaţie fizică la şcoala din localitate. Vremea frumoasă ne ţine la umbra pomilor din curte. Înalt, vânos, mereu pus pe glume, omul începe să-mi povestească, aşa cum ne fusese înţelegerea, despre viaţa la altitudine. El a pus bazele uneia dintre primele trei echipe Salvamont din România, în urmă cu 26 de ani. "Avem în competenţă jumătatea de sud a Bucegilor, care înseamnă Şaua Dichiului, Piatra Arsă, Babele, Vârful Omu, Drumul Grănicerilor şi o parte din masiv