Suprarealistul Andre Breton intră la film fără să vrea să ştie la ce film intră (în Nadja, tocmai tradusă de dl Bogdan Ghiu şi apărută la Polirom). Acum vreo doi ani, am făcut un mic studiu de observaţie participativă la AFI Palace şi am constatat că un număr destul de mare de consumatori de mall intră la film fără să ştie ce va vedea (sau ştiind doar vag). Site-ul Cinemagia e consultat de foarte puţini înainte de a purcede la distracţie. Asta cum s-ar putea numi: suprarealism en masse? Citez din studiul meu: „La întrebarea: de ce vin oamenii la Mall?, răspunsul poate să fie diferit, în funcţie de situaţie. Persoane trecute de prima tinereţe, poate chiar şi de a doua, vin, mai ales după-amiaza, pentru cumpărăturile obişnuite, la hypermarketul Real. Mall-ul se limitează, pentru ei, la umplerea coşului prozaic al bunurilor de larg consum. Consumatorii de la Real, probabil mulţi dintre ei locuitori ai zonelor învecinate mall-ului, refuză jocul seducţiei propus de celelalte spaţii de consum. Deşi nivelul preţurilor din hypermarket este mult mai scăzut decât în magazinele de brand, chiar şi aici se manifestă totuşi vraja şi exigenţele mall-ului. Mulţi vin pentru a cumpăra un singur produs, pentru că este mai ieftin decât oriunde în altă parte, supunându-se astfel supliciului de a se prezenta la casă cu un consum foarte sărac, spre exasperarea prefăcută a casierei, dar ei nu ratează niciodată momentul de a se mai plimba puţin prin hypermarket şi de a contempla marfa. O altă categorie, formată din persoane ceva mai tinere, trece pe la AFI Palace, de obicei în week-end, pentru a vedea un film. La intrare, îşi va lua porţia de popcorn, dar nu va consuma, de regulă, şi alte produse ale mall-ului, pentru că nimic altceva din ceea ce oferă mall-ul, în ansamblul său, nu îi satisface nevoia de evadare din cotidian. Cei care se limitează însă la vizionarea filmelor se diferenţiază,