Unul dintre medicii reclamaţi la DSP Galaţi, doctorul Costache Ioan Botezatu, şeful secţiei Maternităţii "Buna Vestire" din Galaţi, în care la 8 noiembrie 2009 au murit gravida Petronela, 40 de ani, şi fetiţa ei nenăscută, ne spune cine a administrat pacientei medicamentul Cytotec, neautorizat în România şi nici de Agenţia Europeană a Medicamentului.
"Nici eu, nici dr Anamaria Hărăbor nu am administrat medicamentul Cytotec pacientei. Medicamentul a fost administrat de medicul curant al pacientei, dr Ana Maria Truş. Medicamentul i-a fost dat la ora 8:00, iar la ora 10:10, când am consultat pacienta, am simţit ceva în col şi am scos ce era acolo, un sfert de pastilă", ne-a declarat dr Botezatu. "Eu am fost chemat de la domiciliu, în calitate de şef de secţie, în jurul orei 20:00, deoarece cazul se complicase. Când am ajuns în secţie, pacienta era intubată de dr Hărăbor şi se efectuau manevre de resuscitare. Prima acţiune, imediată, a fost să dispun şi să efectuez împreună cu echipa de gardă operaţia cezariană, în încercarea de a mai salva, dacă se putea, copilul. Din păcate, nu s-a putut", a mai spus Botezatu.
ANCHETA INTERNĂ LA MATERNITATE
Medicul ne-a reamintit declaraţia colegei de gardă, managerul spitalului, Anamaria Hărăbor, precizând că şi în cazul anchetei interne făcute la maternitate a reieşit că medicul ATI chemase Salvarea nu pentru resuscitare, ci, "în cazul în care resuscitarea efectuată de echipa de reanimare a spitalului ar fi reuşit, să poată trimite cazul cât mai rapid la o unitate de Terapie intensivă cu posibilităţi mai mari de recuperare". De ce nu s-a făcut de la început cezariană? Deoarece "cazul nu avea indicaţie obstetricală de operaţie cezariană şi nici pacienta nu şi-a exprimat dorinţa unei asemenea intervenţii". "În cadrul spitalului, comisia de anchetă a deceselor şi cazurilor grave a efectuat o anchetă, al