Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul guvern egiptean învestit se confruntă cu sarcini grele. Afla de ce!

Publicat in Romania Libera, vineri 3 august 2012 ·

Noul prim-ministru egiptean şi cabinetul său au depus jurământul joi, reprezentând primul guvern după ce un lider al Frăţiei Musulmane a devenit primul preşedinte ales în mod liber al ţării, informează Associated Press, potrivit Agerpres.

Primul ministru Hesham Kandil le-a cerut egiptenilor să aibă încredere în noul său guvern, promiţând că va reprezenta toată populaţia pentru a nu exista convingerea că acest cabinet va fi exclusiv sub dominaţia Frăţiei.

Cabinetul format din 35 de miniştri pare conceput să evite orice aparenţă de dominaţie a Frăţiei, incluzând mai mulţi membri ai fostului guvern al militarilor, două femei dintre care o coptă, singura reprezentantă a comunităţii creştine şi, în principal, figuri tehnocratice. Cu toate acestea, membrii Frăţiei au luat patru ministere, inclusiv postul cheie de ministru al informaţiilor, ce monitorizează mass-media de stat.

El îl păstrează de asemenea în post pe cel care a fost 20 de ani ministru al apărării al lui Hosni Mubarak, mareşalul Hussein Tantawi, o reflecţie a modului în care armata, condusă de Tantawi, încă deţine puteri copleşitoare în ţară, notează AP. Armata a anunţat în urmă cu mai multe săptămâni ca va decide cine va servi ca ministru al apărării.

Noul guvern este primul de la inaugurarea la 30 iunie a preşedintelui Mohammed Morsi, un vechi lider al Frăţiei Musulmane. El apare într-un moment când tensiunile sunt în creştere asupra slabei securităţi a ţării, când se amplifică violenţa sectară şi nemulţumirea populară legată de puterea omniprezentă, întreruperi de apă sau penurii.

Într-un semn de haos, o persoană a fost împuşcată mortal de poliţie joi când o mulţime de sute de persoane a atacat un hotel de lux de pe malul Nilului în centrul Cairo. Mulţimea a aruncat în hotel bombe incendiare, i-a vandalizat recepţia şi a dat foc la 10 maşini, a declarat un responsabil d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 43 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 40 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Un tânăr s-a ARUNCAT de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște

Gandul acum o ora
Tragedie, vineri seara, în județul Dâmbovița! Un tânăr a murit după ce s-a aruncat de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște. A decedat pe loc. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu priv

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 19 minute
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 6 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°